Prejudicii de milioane constatate la Consiliul Judeţean

Prejudicii de milioane constatate la Consiliul Judeţean
Curtea de Conturi a verificat în luna iulie Consiliul Judeţean şi a găsit mai multe nereguli grave.

Un audit financiar al Curţii de Conturi la Consiliul Judeţean a scos în evidenţă faptul că instituţia nu şi-a urmărit interesul în mai multe cazuri şi că angajaţii nu au respectat legea. Bugetul judeţului a fost astfel privat de sume importante de bani, de ordinul milioanelor. Asta în condiţiile în care actuala conducere intenţionează să obţină credite pentru a finanţa modernizarea unor drumuri sau pentru construirea unui spital de urgenţă.

Un milion prejudiciu din dividende nerecuperate

Prima constatare a Curţii de Conturi este că CJ nu a înregistrat şi încasat în totalitate, în 2013, dividendele cuvenite de la instituţiile din subordinea sa. Cuantumul total al banilor care nu au ajuns la buget este de peste un milion de lei. Sumele defalcate sunt 240.891 lei de la Tetarom SA, 592.100 de la Cluj Arena SA şi 301.269 lei de la Univers T SA.

Potrivit legilor în vigoare, „la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează minimum 50% ca dividend, iar profitul nerepartizat se repartizează la alte reterve şi constituie sursă proprie de finanţare".

Curtea de Conturi a solicitat ca Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul (UATJ) Cluj să recupereze aceşti bani până la 31 decembrie 2015. Nerecuperarea prejudiciului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an şi cu amendă.

1,1 milioane luate de la gura copiilor

O altă constatare a Curţii de Conturi este aceea că UATJ Cluj nu a încasat sumele datorate de oraşe şi comune pentru copii aflaţi în dificultate instituţionalizaţi în centrele de întreţinere. Şi că nu a perceput penalităţi de întârziere. Prejudiciul este de 1.121.887 lei. Practic, consiliile locale ar fi trebuit să trimită bani Consiliului Judeţean, care urmau apoi să fie folosiţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Potrivit inspectorilor Curţii de Conturi, CJ a primit cu 1,1 milioane de lei mai puţin şi nu a făcut demersurile necesare pentru a încasa întreaga sumă datorată. Şi în acest caz, conducerea Consiliului Judeţean a fost somată să recupereze banii şi să îi pună la dispoziţia DGASPC.

Curtea de Conturi mai acuză CJ că nu a făcut demersurile necesare pentru a întabula platforma de parcare a avioanelor de la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu". Aşa cum presa a scris, terenul de 8.344,83 metri pătraţi a fost întabulat în mod eronat de societatea Aviatrans SRL din Gherla. De asemenea, CJ nu a preluat în patrimoniul public noua pistă de decolare-aterizare a aeroportului, în valoare de peste 224 de milioane de lei.

 

Loading...
Comenteaza