Primăria, acuzată de practică discreţionară la urbanism

Primăria, acuzată de practică discreţionară la urbanism
Consilierii PNL au acuzat conducerea municipalităţii că practică un sistem discriminatoriu în privinţa eliberării autorizaţiilor de construire în noile zone în care oraşul s-a extins.

Pe aceeaşi arteră, anul trecut, anumiţi beneficiari au primit autorizaţii pentru edificare de construcţii, iar alţii au fost refuzaţi pe motivul că strada nu este asfaltată. Ca exemple, consilierii PNL au dat arterele Câmpului, Grigore Antipa, Borhanci sau D. Golescu.

Arhitectul şef al municipiului Cluj-Napoca, Ligia Subţirică, a subliniat că primăria încearcă să rezolve problema străzilor private din oraş care nu pot fi preluate în domeniul public deoarece beneficiarii proiectelor urbanistice nu le-au adus la stadiul aprobat în documentaţiile avizate de municipalitate.

"Tot mai multe autorizaţii de construire sunt refuzate să fie eliberate pe motivul că strada pe care urmează a fi edificate nu este asfaltată. Se întâmplă pe Câmpului, pe Hemingway, în zona arterelor din Borhanci, pe Grigore Antipa sau pe Dinicu Golescu. Avem sesizări de la cetăţeni în acest sens şi ei acuză că alţi beneficiari au primit autorizaţie, iar ei au fost condiţionaţi de asfaltarea străzii. Eu propun, în aceste condiţii, să venim cu o măsură prin care să obligăm toţi cetăţenii din oraş să asfalteze străzi şi să le predea primăriei cu o garanţie de cel puţin 25 de ani. Mai mult, să-i obligăm să tragă utilităţi şi să gândească şi pe o rază de 200 de metri în jurul proprietăţilor pe care vor să construiască", a subliniat ironic consilierul local Ovidiu Florian, la ultima şedinţă a forului local.

Primarul Emil Boc a declarat că există o hotărâre de consiliu local pe care primăria o respectă şi care spune că numai după efectuarea lucrărilor de infrastructură a drumului, de asfaltare a drumului se pot emite autorizaţiile respective. „După aceea ce se întâmplă? Ştiţi bine, uitaţi-vă la Eduard Quinet, exemplul tipic, investitorul pune bănuţii în buzunar, se duce în Statele Unite, lasă drumul neasfaltat, nepredat la primărie şi toţi cetăţenii vin în audienţă la mine, la dumneavoastră, crezând că primăria trebuie să facă drumul", a exemplificat primarul, adăugând că decizia de a pune condiţia de drum a fost a consiliului local. Adică, „acest lucru este trecut în fiecare Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi este acolo prin amendamentul Comisiei III, de urbanism, din care şi domnul Florian face parte. Este o decizie a comisiei de urbanism, care a precizat în fiecare PUZ care se aprobă în consiliul local, condiţia drumului. Noi nu putem face rabat şi mai ales că susţin cu toată convingerea necesitatea ca drumul să fie făcut, pentru că altfel, repet, rămânem noi, oraşul, cu probleme şi cu bani publici cheltuiţi după aceea", a ţinut să sublinieze Boc. În schimb, Florian a declarat că este tardiv să aplici acum o politică de acest gen în condiţiile în care mai sunt numai câteva parcele needificate pe respectivele artere. „Mariş Florin a primit în decembrie autorizaţie iar în februarie nu i s-a mai eliberat una pe aceeaşi arteră", a adăugat consilierul PNL. „Solicitantul iniţial de documentaţie de urbanism garanta tuturor locatarilor o anume destinaţie a căilor drumurilor de acces şi nu şi-a mai onorat obligaţia. De foarte multe ori am fost în situaţia aceasta", a replicat consilierul PSD, Claudia Anastase. Mai mult, edilul Emil Boc a precizat că nu cunoaşte cazurile particulare dar că regula <<drumului făcut pe cheltuiala privaţilor care doresc să construiască>> rămâne în picioare.

În schimb, arhitectul şef al municipiului, Ligia Subţirică, spune că primăria doreşte să corecteze neajunsurile din trecut când prin documentaţiile de urbanism (PUZ sau Plan Urbanistic de Detaliu) s-au avizat drumuri la anumiţi parametri care în teren nu corespund. De aceea în oraş au apărut străzi de trei metri care nu pot fi preluate în domeniul public iar cetăţenii trebuie să se ocupe de întreţinerea acestora din resurse proprii. „Vom verifica sesizările celor de la PNL. Acum vrem să corectăm neajunsurile cu recepţiile străzilor care nu corespund în teren cu parametrii din planşele vizate spre neschimbare din documentaţiile de urbanism", a spus Subţirică.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza