Primăria Cluj, exemplu pentru festivaluri: Fără plastic la Zilele Clujului!

Primăria Cluj, exemplu pentru festivaluri: Fără plastic la Zilele Clujului!

Primăria Cluj-Napoca renunţă la pahare şi la alte obiecte de unică folosinţă din plastic în cadrul ediţiei de anul acesta a Zilelor Clujului.

Obiectele de unică folosinţă din plastic vor fi înlocuite cu obiecte confecţionate din biomer, un material biodegradabil, care nu poluează mediul încojurător.

"În anul acesta vom elimina plasticul şi tot ce înseamnă material de unică folosinţă din plastic. Vor fi pahare confecţionate din biomer, sunt biodegradabile, astfel încât chiar dacă ele vor ajunge în spaţiile verzi sau în alte zone, ele sunt biodegradabile şi nu mai poluează", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post local de radio.

Amintim că Primăria Cluj-Napoca a trecut, încă de la 1 august, la eliminarea consumabilelor din plastic, cum ar fi pahare şi tacâmuri, folosite în instituţie la protocol sau servire a mesei, dar şi la cantina oraşului sau la creşe, acestea fiind înlocuite cu materiale reciclabile.

"Am luat această decizie mai demult, la nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, am eliminat tot ce înseamnă elemente de unică folosinţă de plastic. Mergem pe pahare de hârtie, de biomer, astfel încât să poluăm cât mai puţin mediul înconjurător", a adăugat Tarcea.

Loading...
Comenteaza