Primăria îşi transformă regiile în societăţi comerciale

Primăria îşi transformă regiile în societăţi comerciale
După ce regia de transport a fost transformată în societate comercială, primăria face planuri similare pentru cea de Termoficare. Cu statut de societate s-ar putea atrage fonduri pentru investiţii şi din alte surse, nu doar din bugetul local.

Primăria Cluj-Napoca a prins gust pentru transformarea regiilor în societăţi comerciale, astfel că o strategie similară de reorganizare vizează şi Regia Autonomă de Termoficare (RAT). Alexandru Coroian, şeful compartimentului pentru monitorizarea regiilor autonome din subordinea primăriei, a menţionat că s-a evaluat situaţia RAT şi că singura soluţie pentru continuarea programului de investiţii implică accesarea de fonduri europene.

Având în vedere că regiile nu sunt agreate de Comisia Europeană pentru a accesa finanţări nerambursabile, această structură va fi transormată în societate al cărei unic acţionar (asociat) va fi municipiul Cluj-Napoca. Nu e exclus ca pe viitor şi Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) să aibă parte de aceeaşi strategie. Comisia de evaluare a Primăriei Cluj-Napoca a finalizat procesul de selecţie pentru cei care vor face parte din consiliile de administraţie ale regiilor subordonate municipalităţii, a anunţat Alexandru Coroian, şeful comparti-mentului pentru monitorizare a regiilor autonome. „În scurt timp se va anunţa componenţa noilor consilii de administraţie din cadrul RAT şi RADP, urmând ca forul Consiliului Local să voteze", a spus Coroian. El a precizat că s-a analizat activitatea acestor regii şi că se ia în calcul posibilitatea transformării lor în societăţi comerciale, după modelul aplicat în cazul Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC).

„În primul rând avem în vedere transformarea RAT în societate comercială, având în vedere că în prezent, pentru programele de investiţii, această structură mizează doar pe fondurile Consiliului Local, iar acest lucru nu este normal", a spus Coroian. El a explicat că regiile nu îşi permit să apeleze la programele europene de finanţare pentru că nu sunt agreate de Comisia Europeană: „Dacă ne dorim să continuăm investiţiile în energie, atunci RAT trebuie să devină societate, pentru a putea apela şi la alte surse de finanţare. Sunt foarte mulţi bani europeni care se alocă pentru proiecte de energie şi e păcat ca noi să nu avem acces la ele".

Coroian a ţinut să precizeze că nu se pune problema privatizării acestei structuri şi că se va apela la aceeaşi strategie de care a beneficiat RATUC. „Vom avea o societate comercială al cărei asociat unic va fi municipiul Cluj-Napoca". În cazul RADP nu se poate apela încă la o astfel de reorganizare, având în vedere că aceasta beneficiază de o situaţie mai specială. „RADP are în posesie mai multe bunuri publice şi atunci situaţia se complică, însă analizăm acum să vedem ce soluţii putem aplica şi în cazul acesta", a spus Coroian.

Recent, administraţia locală a adoptat proiectul de trasformare a regiei de transport în societate. Mai exact, vechiul RATUC se numeşte acum Compania de Transport Public Cluj, al cărei asociat unic este municipiul Cluj-Napoca. Capitalul social este de 159 de milioane de lei, din care 1 milion de lei vărsaţi în natură, iar restul, format din mijloacele fixe. O acţiune la noua companie este 1.000 de lei, astfel că primăria deţine 159.000 de acţiuni. Din punctul de vedere al personalului, nu s-a schimbat nimic, noua companie preluând toţi angajaţii RATUC, 1.400 de oameni. Aceasta deserveşte Asociaţia de Transport Metropolitan, din care fac parte primăriile din Cluj-Napoca, Floreşti, Chinteni, Apahida, Baciu şi Feleacu. În Consiliul de Administraţie al acestei companii au fost validaţi Liviu Neag (fost şi actual director, în prezent şi preşedinte), Mihaela Suciu, Loredana Pop, Marcu Valter, Maria Florica Macrea, Vasile Daniel Rad şi Szabolcs Guttmann, membri.

 

Loading...
Comenteaza