Proiectantul Cluj Arena, interesat de construirea noii şcoli din Floreşti

Proiectantul Cluj Arena, interesat de construirea noii şcoli din Floreşti
La începutul lunii, Primăria Floreşti a anunţat demararea licitaţiei privind construirea unei noi şcoli în comună. Au fost deschise plicurile privind realizarea respectivului proiect. Printre cei interesaţi de acesta se numără şi proiectantul care a făcut designul de la Cluj Arena.

 

În licitaţia pentru proiectarea şi construirea unei şcoli cu parter şi două etaje în zona Cetatea Fetei, lucrare estimată la 10,8 milioane lei, s-au înscris patru asocieri. Printre ofertele depuse se numără şi cele ale unor constructori sau proiectanţi cunoscuţi, precum Napoca SA sau Dico & Ţigănaş, biroul de proiectare care a realizat şi designul Cluj Arena.

De altfel, asocierea dintre Coldea Construcţii şi Dico & Ţigănaş a depus oferta cu valoarea cea mai scăzută, de 8.082.577 lei. În concurs s-au mai înscris asocierea dintre Napoca SA şi Planwerk, cu o ofertă de 8.689.270 lei, iar Biomial, Smartbau Construct şi Serena vor să realizeze proiectul pentru 8.909.783 lei. Cea mai scumpă ofertă a fost cea a 2 Invest şi Civitas Proiectare, în valoare de 10.231.637 lei.

Lucrările la noua şcoală ar urma să fie finanţate în totalitate din bugetul comunei, anunţă reprezentanţii primăriei.

„Investiţia este una deosebit de importantă pentru floreşteni. Avem un avânt demografic substanţial, aşa că trebuie să luăm în considerare necesităţile viitoare ale floreştenilor. Noua construcţie va fi una predominant cu destinaţie şcoală, dar este posibil să realizăm, în funcţie de nevoi, şi o serie de clase de liceu. Oricum, destinaţia este strict pentru educaţie. Legat de fonduri, pot să vă spun că avem în cont banii necesari investiţiei, din fonduri proprii ale comunei, numai că nu sunt sigur că vom putea aloca banii anul acesta. Aşa că, decât să îi pierdem prin necheltuire, nu e exclus ca mare parte din aceşti bani la dispoziţie să îi dirijăm către asfaltări.

În ceea ce priveşte şcoala, este posibil să fie finanţată dintr-un credit pe care îl vom accesa atât pentru această investiţie, cât şi pentru realizarea drumului de legătură Varianta Sud şi a grădiniţei. Legat de acest aspect, mă miră şi nu înţeleg poziţia consilierilor PSD care nu au votat pentru demararea procedurilor privind contractarea unui credit împrumut intern pentru realizarea obiectivelor drum legătură Varianta Sud, şcoală şi grădiniţă", a declarat primarul comunei, Horea Şulea.

Câştigătorul licitaţiei urmează să fie anunţat în decurs de o săptămână sau două, după ce comisia de evaluare va analiza ofertele.

Loading...
Comenteaza