Propunere pentru Cluj: autobuze cu portbagaj pentru biciclete

Un clujean propune Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca echiparea autobuzelor cu suporturi pentru biciclete, după modelul celor din Braşov.

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc, un clujean propune ca societatea să preia modelul Regiei Autonome de Transport Brașov care a pus în circulație autobuze cu suport care permite transportul a trei biciclete. Autobuzele sunt pentru Poiana Brașov, iar sâmbăta au atașate remorci pentru 16 biciclete. Transportul bicicletelor este gratuit, potrivit Libertatea.

„Într-o postare anterioară vorbeați despre CTP și despre cardurile pe care le introduce. Am fost zilele astea la Brașov și am văzut autobuze cu portbagaj pentru biciclete. Deci se poate și în România. Oare în Cluj când o să avem așa ceva pentru cartierele de pe dealuri?”, i-a transmis Adrian Crainic lui Boc.

Remorca are capacitate de 16 biciclete și este dotată cu sisteme de siguranță pentru atașarea acestora. Bicicletele vor fi încărcate/ descărcate pe/ de pe remorcă de către proprietari, iar conducătorul auto va verifica prinderea bicicletelor. Din motive de siguranță și de orar, transportul bicicletelor este asigurat doar între cele două capete de linie: Livada Poștei și Poiana Brașov.

În stațiile intermediare nu va fi permisă încărcarea sau descărcarea bicicletelor), anunță Libertatea. RAT a reintrodus, de la 1 iunie, activitatea de transport biciclete către Poiana Brașov, cu autobuzele de pe linia 20, cu ajutorul unor instalații omologate.

Loading...
Comenteaza