PSD cere control în cazul chioşcurilor de peste 65.000 de euro din centrul Clujului

PSD cere control în cazul chioşcurilor de peste 65.000 de euro din centrul Clujului
PSD sesizează Curtea de Conturi şi cere un control după ce Primăria Cluj-Napoca a instalat două chioşcuri ”multifuncţionale” în valoare de peste 65.000 de euro în centrul oraşului, unde se vor vinde suveniruri şi flori.

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat, marţi, că la mijloc sunt bani publici, care trebuie drămuiţi, nu risipiţi.

"Administraţia municipiului Cluj-Napoca a stabilit un nou record, două chioşcuri multifuncţionale pentru care Primăria plăteşte peste 65.000 de euro şi care au fost deja instalate în Piaţa Unirii. Revine un cost de 33.400 de euro, cu TVA inclus, pentru un chioşc care are o suprafaţă de 9,45 mp. Este important că primarul Emil Boc a recunoscut că se achită această sumă, echivalentă valorii unui apartament din Cluj-Napoca, după ce a renunţat la <multifuncţionalitatea> obiectivului, respectiv la vânzarea de ziare, în condiţiile în care costul iniţial era de peste 100.000 euro, adică 55.000 de euro per chioşc, cu TVA inclus. Oare respectivele chioşcuri sunt poleite cu aur sau vrem să obţinem un record mondial în materie de costuri? Totuşi, să nu se uite că este vorba despre bani publici, care trebuie drămuiţi, nu risipiţi. Vom depune o sesizare la Curtea de Conturi în acest sens, pentru verificarea decontării sumelor referitoare la chioşcuri", a spus Nasra.Potrivit acestuia, banii respectivi erau mult mai utili achiziţionării de aparatură medicală pentru un spital din oraş.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, la rândul lor, că municipalitatea va achita o sumă de 29.026 euro +TVA pentru un astfel de chioşc multifuncţional, unde se vor vinde suveniruri şi flori, câştigătorului licitaţiei pentru obiectivul de investiţii "Modernizare Piaţa Unirii etapa 2".

"Chioşcurile sunt racordate la reţeaua de apă şi electricitate, vor avea aer condiţionat şi vor fi închiriate. Diferenţa de 11.450 euro dintre suma iniţială şi cea finală o reprezenta realizarea standului de ziare la care Primăria Cluj-Napoca a renunţat. Astfel, Primăria decontează pentru un chioşc 29.026 euro +TVA. Realizarea chioşcurilor a fost inclusă în licitaţia pentru toată zona pietonală din Piaţa Unirii, iar în urma licitaţiei a fost acceptată oferta cu preţul cel mai scăzut per ansamblu, la toate capitolele care fac obiectul lucrărilor de pietonalizare a Pieţei Unirii. De exemplu, în urma lucrărilor de modernizare, reprogramarea semafoarelor la toată Piaţa Unirii, a fost ofertată la 1 leu, în timp ce alte oferte au fost la un preţ mult mai mare. Astfel, preţul cel mai mic per ansamblu a fost cel care a stat la baza adjudecării licitaţiei", au declarat sursele citate.

Lucrările de modernizare din Piaţa Unirii s-au încheiat pe 20 mai, iar în urma acestora latura de vest a pieţei a devenit zonă pietonală, cu acces auto ocazional pentru aprovizionare. Suprafaţa aproximativă modernizată este de 12.000 metri pătraţi.

De asemenea, au fost plantaţi 11 copaci şi amplasaţi 34 de stâlpi de iluminat public şi ornamentali.

Lucrările au fost executate de SC ARL Cluj-Napoca în urma câştigării licitaţiei organizate de Primărie, valoarea acestora fiind de 1,4 milioane lei + TVA.

 

Loading...
Comenteaza