Războiul transportului: Fany mai poate opri doar în autogară

Războiul transportului: Fany mai poate opri doar în autogară
După ce societatea Fany Cluj a făcut plângere prealabilă împotriva introducerii traseelor suplimentare din Floreşti şi Baciu, e rândul Primăriei Cluj-Napoca să contracareze.

Boc le-a cerut consilierilor locali să aprobe o hotărâre privind acţionarea în instanţă a companiei Fany, având în vedere că aceasta se foloseşte ilegal de staţiile Companiei de Transport Public (CTP), de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, pentru debarcarea şi îmbarcarea călătorilor din Floreşti, Baciu sau Chinteni. Deşi consilierii opoziţiei au atras atenţia că mii de oameni vor fi nedreptăţiţi din pricina acestei dispute, Boc a fost de neînduplecat.

Compania Fany, care operează pe rutele din Baciu, Floreşti şi Chinteni, are dreptul să staţioneze doar în autogara Beta, în momentul când ajunge pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc şi consilierul PDL, Radu Moisin, au atras atenţia că Fany încalcă legea pentru că opreşte zilnic în staţiile CTP (fostă RATUC). „Fany a câştigat o licitaţie pentru un număr de trasee cu anumite staţii. Nu are nici un drept să încalce aceste reguli, pentu că în acest caz i se poate retrage oricând licenţa de transport", a subliniat Radu Moisin.

Mai mult, el a anunţat că se impune o notificare către administraţia judeţeană, pentru a se stopa semnarea contractului cu firma Fany. „Ştim că deşi Fany a câştigat licitaţia pentru traseele din comunele limitrofe, contractul nu a fost încă semnat de Consiliul Judeţean. Având în vedere că Fany nu respectă traseele pe care le-a câştigat în licitaţie, vom cere ca acest contract să nu se mai semneze", a subliniat Moisin. Consilierul PSD Claudia Anstase şi consilierul PNL Ovidiu Florian i-au amintit lui Boc că au propus o iniţiativă care viza găsirea unor soluţii legale pentru ca toţi operatorii privaţi care aduc călători în municipiu să poată staţiona legal în oraş. „Am cerut să se identifice staţii pentru operatorii privaţi care ajung în municipiul Cluj-Napoca, având în vedere că tot promovăm conceptul de transport metropolitan", a subliniat Anastase.

Primarul Emil Boc a apreciat că propunerea consilierilor din opoziţie nu face obiectul cererii sale. „Aici discutăm despre prejudiciile pe care Fany le aduce companiei noastre de transport. Oricum, traficul este mult prea aglomerat în municipiu şi s-a ajuns în situaţia în care compania noastră nu mai are loc de Fany în propriile staţii. Voi trebuie să susţineţi cauza companiei noastre, nu cauza operatorilor privaţi", i-a îndemnat Boc pe consilieri. Propunerea edilului privind deschiderea unui proces împotriva Fany a fost adoptată de plenul Consiliului Local. Consilierul PNL Ioan Bîldea a atras atenţia că oamenii din Floreşti care circulă cu Fany vor avea de suferit de pe urma acestei măsuri. „Nu este normal să-i oprim la marginea oraşului, pentru că toţi aceşti oameni lucrează în municipiul Cluj-Napoca, nu vin la plajă", a subliniat Bîldea. De cealaltă parte, consilierul PDL Radu Moisin a menţionat că Bîldea nu poate cere primăriei să mai tolereze o ilegalitate: „Fany nu respectă licenţa pe care o are. Dacă nu o respectă să i se retragă. Noi vom face notificare către Consiliul Judeţean şi vom face şi o plângere în instanţă".

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a subliniat că măsurile adoptate de primărie sunt binevenite, atâta timp cât Asociaţia Metropolitană de Transport a devenit funcţională. „Într-adevăr, la început am cerut şi eu ca operatorii privaţi de transport să fie lăsaţi să staţioneze în oraş. Însă, de când au fost aprobate şi traseele alternative pentru CTP, oamenii din Floreşti şi din Baciu nu vor mai avea de suferit pentru că vor avea cu ce să ajungă în municipiu. Prin urmare, spun că nu mă preocupă disputa dintre Fany şi primărie", a spus Uioreanu.

Şi compania Fany a făcut o plângere prealabilă împotriva acţiunilor primăriilor din Asociaţia de Transport Metropolitan, pe motiv că acestea au decis să-i încalce dreptul de exclusivitate pe traseele pe care le-a câştigat prin licitaţie. De altfel, consilierul PNL Dan Tarcea a avertizat că, pe cauze similare, alţi operatori privaţi de transport au câştigat procesele cu regiile din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. „Ar trebui să avem mare grijă să nu ne trezim că vom fi nevoiţi să plătim despăgubiri pentru Fany sau pentru alţi operatori privaţi", a spus Tarcea.

Loading...
Comenteaza