S-au înmulţit străinii din Cluj. Din ce ţări provin cei mai mulţi

S-au înmulţit străinii din Cluj. Din ce ţări provin cei mai mulţi
Un raport al Serviciului pentru Imigrări Cluj arată că numărul cetăţenilor străini aflaţi la sfârşitul lunii septembrie pe raza judeţului Cluj a crescut uşor faţă de finele primului trimestru din 2015.

Astfel, la data de 30 septembrie în evidenţele serviciului se aflau înregistraţi 6459 cetăţeni non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 113 ţări ale lumii, dintre care 975 au fost înregistraţi în acest an. Din totalul străinilor, cei mai mulţi provin din state precum Franţa (1009), Italia (723), Germania (516), Republica Moldova (447) şi Tunisia (297). Comparativ, la sfârşitul lunii martie în evidenţe se aflau un număr de 6267 de cetăţeni străini.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe raza judeţului sunt conexe dreptului la unitatea familiei, educaţie sau activităţi lucrative.

"În ceea ce priveşte admisia, în perioada de referinţă au fost depuse spre avizare un număr de 112 invitaţii, dintre care 100 au fost aprobate, 17 respinse, iar nouă sunt în curs de soluţionare", se arată în raport.
De asemenea, au fost primite 40 cereri pentru emiterea avizelor de muncă pentru cetăţeni străini angajaţi sau detaşaţi, fiind eliberate 29 avize de muncă, în timp ce şapte au fost respinse şi patru se află în curs de soluţionare.

În aceeaşi perioadă au fost primite 1432 cereri prin care s-a solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară, înregistrarea rezidenţei temporare şi schimbarea reşedinţei. "Dintre acestea 668 au fost depuse de cetăţeni ai statelor terţe, iar 764 de cetăţeni ai spaţiului UE şi SEE. Astfel, au fost emise 1432 documente care atestă rezidenţa pe teritoriul României şi un număr de 23 de solicitări au fost respinse, diferenţa reieşind din cererile depuse în cursul lunii decembrie 2014", se mai precizează în raport.

De asemenea, 60 persoane au solicitat acordarea rezidenţei pe termen lung (pentru cetăţeni din state terţe) şi a rezidenţei permanente (centru cetăţeni comunitari), se mai arată în raport. Dintre acestea, 36 de cereri au fost aprobate, şase au fost respinse, iar 18 sunt în curs de soluţionare.

Cetăţeni străini, prinşi cu şedere ilegală

În perioada analizată a fost revocat dreptul de şedere pentru 48 de cetăţeni din state terţe, care nu mai îndeplineau condiţiile care au stat la baza emiterii documentelor de rezidenţă. În ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj au depistat cu şedere ilegală un număr de 57 de cetăţeni străini.

Dintre aceştia, 28 au îndeplinit condiţiile pentru reglementarea dreptului de şedere, 23 au primit decizii de returnare, în 11 cazuri dispunându-se şi măsura interzicerii intrării în România pentru perioade cuprinse între trei luni şi doi ani.

Totodată, trei cetăţeni străini au fost escortaţi până la punctul de frontieră în vederea îndepărtării de pe teritoriul ţării noastre, în timp ce alţi trei cetăţeni stăini au fost luaţi în custodie publică, doi fiind returnaţi în ţările de origine, iar cel de-al treilea a solicitat o formă de protecţie internaţională. "La ieşirea din ţară pe numele lor s-a dispus şi măsura interzicerii intrării în România, pentru perioade cuprinse între şase luni şi cinci ani", se arată în documentul citat.

De asemenea, au fost sancţionaţi contravenţional pentru diverse fapte 115 cetăţeni străini, fiind aplicate 93 de amenzi în valoare totală de 62.300 lei şi 22 de sancţiuni cu avertismente.

 

Loading...
Comenteaza