Scandal în Metropolă: cine “agaţă” traseele de transport în comun?

Scandal în Metropolă: cine “agaţă” traseele de transport în comun?
Regia de transport din Cluj-Napoca urmăreşte preluarea traseelor metropolitane, dar se loveşte de opoziţia Consiliului Judeţean.
Modul în care Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) implementează noul concept de transport public local contravine legislaţiei în vigoare, susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Radu Bica. El a precizat că atât timp cât traseele din comunele limitrofe municipiului au fost adjudecate de alţi operatori de transport, prin licitaţie publică, RATUC nu are nici un drept să intervină. De cealaltă parte, primarul Sorin Apostu spune că proiectul ce vizează îmbunătăţirea transportului public local include şi comunele limitrofe, ce fac parte din Zona Metropolitană. Proiectul este finanţat din fonduri europene în baza programului Metropolei Cluj, a precizat edilul.

Primarii din comunele Chinteni, Apahida, Floreşti şi Gilău s-au întâlnit cu edilul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi cu directorul RATUC, Liviu Neag, pentru a afla ce implicaţii are noul proiect de transport public local. Pe traseele care leagă aceste comunităţi de municipiul Cluj-Napoca vor fi amenajate staţii moderne pentru călători, dar şi un sistem de ticketing. “Toţi locuitorii din comunităţile ce vor adera la acest sistem vor beneficia de un tarif egal şi de curse regulate”, a anunţat directorul RATUC, Liviu Neag. Proiectul ce vizează îmbunătăţirea sistemului de transport public local urmează să fie finanţat din fonduri europene, beneficiar fiind Asociaţia Zona Metropolitană Cluj.

Vicepreşedintele CJ, Radu Bica, a avertizat că RATUC nu va putea opera pe acele trasee câştigate la licitaţie de alţi operatori de transport şi că nu face decât să forţeze legea. “Atât timp cât avem semnat un contract cu un operator de transport, el are exclusivitate pe traseul pe care l-a câştigat. RATUC nu poate să intervină, pentru că asta ar însemna să plătim noi, CJ, daune. Iar în ceea ce îi priveşte pe primarii comunelor limitrofe, ei trebuie să înţeleagă faptul că implementarea programului de transport public local - ce va fi finanţat din bani europeni, nu are absolut nici o legătură cu RATUC. Vorbim de un proiect implementat de Asociaţia Zona Metropolitană, iar aceste comune, de altfel toate cele 18 comune din asociaţie, au dreptul să beneficieze de pe urma acestui program, fără să fie condiţionate de RATUC sau de vreun alt operator. Noi ne-am oferit să asigurăm locaţiile pentru staţii pe domeniul nostru (drumurile judeţene – n. red.), astfel încât să poată fi amenajat sistemul de ticketing. Primăriile nu au, prin urmare, de ce să îşi facă griji din acest punct de vedere. În rest, RATUC, dacă doreşte să obţină traseele pe comunele limitrofe, trebuie să aştepte procedura de licitaţie, să participe şi să câştige”, a declarat Bica.

Licitaţia pentru transportul public pe traseele interjudeţene s-a organizat în 2008, la Bucureşti, de Ministerul Transporturilor. “Trebuie specificat faptul că noi nu am avut nici o legătură cu desemnarea acestor operatori. A fost licitaţie electronică. RATUC a participat asemeni altor operatori, dar a câştigat doar comuna Baciu. Aceasta este situaţia şi trebuie acceptată, pentru că nu ne putem juca cu legea”, a spus Bica. În mod normal, contractele urmau să expire în 2011, dar printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de guvern au fost extinse până în 2013.

Primarul municipiului, Sorin Apostu, a precizat că nimeni nu doreşte să-i concureze pe transportatorii care operează pe rute interjudeţene. “Noi vorbim aici de un proiect care vizează dezvoltarea transportului local într-un municipiu care se află într-o continuă creştere. Ceea ce ne dorim să aplicăm este un regim de transport menit să completeze ceea ce avem azi pe piaţă, şi nu să concureze. Mai exact, prin intermediul Zonei Metropolitane, care înglobează şi comunele limitrofe, vorbim de o nouă structură administrativă, al cărei scop este tocmai acela de a dezvolta astfel de proiecte integrate de infrastructură”, a declarat Apostu pentru ZIUA de CLUJ.

Edilul a fost completat de directorul RATUC, Liviu Neag, care a precizat că Zona Metropolitană Cluj va funcţiona după un model similar implementat la Bucureşti, unde regia publică asigură transportul în zonele limitrofe şi pe rutele intersectoriale. “Când Zona Metropolitană Cluj va funcţiona în scopul pentru care a fost creată, la aceeaşi situaţie se va ajunge şi la noi. Eu nu spun că acum vrem să intrăm peste ceilalţi operatori de transport, dar aceste contracte vor expira şi atunci regulamentul de transport va fi aplicat de către Asociaţia Zona Metropolitană”, a spus Neag.

Radu Bica a precizat că directorul RATUC se referă la o ordonanţă care priveşte strict Bucureştiul. “Eu nu am nimic împotrivă ca pe viitor astfel de reguli să se aplice şi la noi, dar deocamdată ne raportăm la ceea ce spune legea astăzi, iar RATUC trebuie să înţeleagă că nu are ce căuta pe traseele care nu îi aparţin”, a declarat Bica.

Unul dintre cei mai puternici transportatori locali, Fany, care asigură curse pe rutele Cluj-Napoca - Floreşti, Cluj-Napoca - Chinteni şi Cluj-Napoca - Cojocna, critică intervenţiile RATUC. “De foarte multă vreme, RATUC se străduieşte să ne ia traseele. Este ilegal ce face, pentru că noi avem un contract foarte clar, semnat cu CJ, şi acesta ne asigură exclusivitatea. RATUC a participat la licitaţii şi a pierdut traseele pe care operăm noi. Trebuie să înţeleagă şi domnul Neag, şi domnul primar Apostu că nu sunt mai presus de lege”, susţine directorul Fany, Cristian Măhălean. Acesta a precizat că RATUC îşi poate face planuri pentru traseele din comunele limitrofe de abia din 2013. “Contractele noastre au fost prelungite, iar CJ a eliberat noi licenţe de transport. Aşa încât toate demersurile pe care le face RATUC sunt ilegale”, a spus Măhălean.

În schimb, primarii par să fie de acord că transportatorii ar trebui schimbaţi. “Transportatorului nostru nu îi place să vină decât în comună. Ceilalţi oameni din satele Săliştea Veche, Feiurdeni şi Satul Lung sunt privaţi de un astfel de lux. Avem nevoie de un transportator care să lucreze în folosul comunităţii, nu pentru interesele sale. Iar cei de la CJ trebuie să înţeleagă acest lucru. Şi noi avem nevoie de staţii moderne, de transport public de nivel european”, a afirmat primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu. “Eu înţeleg că există contracte cu actualii transportatori, dar nu înţeleg de ce s-au prelungit. Cred că era timpul să alegem o variantă mai bună”, a spus şi primarul din Apahida, Ionel Fărcaş. Primarul din Floreşti, Ioachim Vancea, a apreciat că Primăria Cluj-Napoca va trebui să ajungă la o înţelegere cu CJ. “Indiferent ce ne dorim, este evident că legea nu poate fi încălcată. Va trebui să se ajungă la o înţelegere, mai ales că şi administraţia judeţeană este parte din Asociaţia Zona Metropolitană”, a afirmat Vancea.


Loading...
Comenteaza