Soluţia propusă pentru Floreşti - Cluj, joncţiunea rutieră din nord. Locuitorii de pe Donath ameninţă cu proteste

Soluţia propusă pentru Floreşti - Cluj, joncţiunea rutieră din nord. Locuitorii de pe Donath ameninţă cu proteste
Situaţia de la graniţa Clujului cu Floreştiul, acolo unde aşa-zisa centură de nord a comunei (strada Pădurii) se întâlneşte cu strada Donath, tinde să devină alarmantă. Oamenii care locuiesc în zonă sunt nemulţumiţi şi ameninţă cu proteste. „Vom bloca drumul", ameninţă unii dintre ei.

Centura de nord a Floreştiului a fost asfaltată în vara acestui an. De atunci, dimineaţa şi după-amiaza, sute de maşini fug pe acolo de ambuteiajul de pe DN1. La intrarea în Cluj, ei circulă pe strada Donath, care pe alocuri nu are decât o bandă şi care nu este prevăzută cu trotuare.

Grăbiţi să ajungă la serviciu sau să se întoarcă acasă, floreştenii calcă prea tare pedala de acceleraţie pe acest drum îngust şi, mai apoi, în capătul cartierul Grigorescu. „Nu putem intra în curţile caselor din cauza maşinilor, care sunt foarte multe şi circulă cu viteză. Copiii nu au pe unde merge, nu sunt în suguranţă pe drum. O fetiţă a fost lovită de o maşină în urmă cu două săptămâni", a dezvăluit una dintre persoanele nemulţumite. Ea cere praguri de sol, pentru reducerea vitezei, dar vecinii nu sunt la de împăciutori şi ameninţă: „Vom bloca drumul".

Apar încă 1.000 de maşini. Soluţia Nicolae Pătraşcu

Lucrurile ameninţă să se complice şi mai tare. În capătul comunei Floreşti, chiar la intrarea pe Donath, se clădeşte un întreg cartier. Sunt 13 blocuri, câteva vile şi mai multe duplexuri; în total, peste 300 de locuinţe şi-au găsit sau îşi vor găsi proprietar. Asta înseamnă şi un aport de câteva sute de maşini.

Citeşte şi: "Cadou otrăvit" pentru Cluj: acum să vedeţi ambuteiaje! "E o nebunie ce se întâmplă acolo"

În plus, chiar săptămâna aceasta, în comisia de urbanism a Consiliului Judeţean Cluj s-a depus documentaţia pentru construirea - exact în acest nou cartier al Floreştiului - a încă unui ansamblu imobiliar. Acesta ar urma să aibă - ţineţi-vă bine - 850 de apartamente. Traficul şi aşa aglomerat se va încărca, probabil, cu peste 1.000 de maşini şi, la cum arată drumul, nu se poate măcar problema intrări vreunui mijloc de transport în comun.

În discuţia de la Consiliul Judeţean s-a conturat o idee: aceea de a se construi un nou drum, astfel încât şoferii care vin din Floreşti să aibă alternativă. Este vorba despre strada Nicolae Pătraşcu, neasfaltată în cea mai mare parte, care să lege strada Pădurii, din Floreşti, de Tăietura Turcului. Lungimea drumului nu este mai mare de 3 kilometri. Să vedeţi comedie! Şi strada Tăietura Turcului, în care ar urma să se verse traficul din Floreşti, este una extrem de aglomerată dimineaţa, cu oameni care lucrează în parcul industrial Tetarom I, cu clujeni care merg să lucreze în zona Baciu şi cu oameni din Baciu care muncesc la Cluj. Strada Nicolae Pătraşcu este în administrarea Primăriei Cluj-Napoca, aşa încât comisia de urbanism a Consiliului Judeţean a solicitat un punct de vedere de la municipalitate.

Se fac centuri, dar mai durează

Până la urmă, soluţiile sănătoase pe relaţia rutieră Floreşti - Cluj sunt noile centuri care ar urma să se construiască. Există în plan una în sudul comunei, care ar urma să se lege de strada Sf. Ion din Cluj. Deşi există deja proiectul tehnic, ba s-a desemnat chiar şi un câştigător al licitaţiei de execuţie, iar banii stau în conturile băncii care a fost de acord să crediteze Primăria Floreşti, acolo nu s-a solicitat încă autorizaţie de construire. Motivul este acela că nu s-au realizat încă exproprierile necesare.

Apoi, se mai discută despre o şosea expres în nordul Floreştiului. Este un drum inclus în Master Planul General de Transport care ar urma să lege vestul comunei Gilău de Cluj-Napoca. Practic, aşa cum reiese din Master Plan, realizarea acestui drum este prima fază din proiectul Transregio Feleac, 38 de kilometri, care pleacă din Gilău, intersectează autostrada, ocoleşte prin partea de sud cartierele Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni şi Someşeni, şi întâlneşte apoi centura Vâlcele - Apahida.

Citeşte şi: Transregio Feleac s-a aprobat. Luminiţa de la capătul traficului aglomerat

Dacă centura de sud a Floreştiului ar urma să fie terminată în şase luni, dar încă nu s-a dat startul lucrărilor, şoseaua-expres nu va fi gata, în cele mai optimiste scenarii, mai devreme de 2020.

 

 

Loading...
Comenteaza