"Stimaţi clujeni, am două vești proaste". Horia Nasra anunţă scoaterea turcilor de la KIAT de pe drumurile judeţene din Cluj

"Stimaţi clujeni, am două vești proaste". Horia Nasra anunţă scoaterea turcilor de la KIAT de pe drumurile judeţene din Cluj
| Foto: Arhiva

Președintele PSD Cluj anunță că administrația județeană a început să rezilieze contractele pentru modernizarea drumurilor județene semnate cu compania turcă KIAT. Preşedintele Consiliului Judeţean afirma că turcii de la KIAT "nu au capacitatea să lucreze". 

"Am două vești proaste: Cei de la Consiliul Județean (CJ) Cluj au demarat procedurile de reziliere a contractelor cu KIAT pentru reabilitarea și modernizarea DJ 107 P Gilău - Mărișel - DN 1R, DJ 107 M Luna de sus - Săvădisla - Băișoara - Iara, DJ 150 Câmpia Turzii - Viișoara - Ceanu Mare - Frata - Mociu şi DJ 109 A Chinteni - Vultureni - Panticeu", a anunţat vineri liderul PSD Cluj într-un comunicat de presă.

"Drumurile nu vor mai fi modernizate și în disperare se va trece la o cârpeală (în baza "acordului cadru") care va ține șapte-opt luni, suficient cât să acopere campania electorală", mai susţine Horia Nasra.

În 31 iulie 2019, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, anunța că a trimis notificare de reziliere a contractului cu Kiat Group Construct, pentru modernizarea a două drumuri județene.

"Am trimis notificare de reziliere pentru firma Kiat pentru Viișoara – Frata – Mociu și am dat ordin pentru firma de întreținere periodică și au început deja lucrările pentru plombare și covor asfaltic. Am trimis notificare de reziliere pentru Mărișel, tot pentru Kiat, și acolo vom intra, tot cu firma de întreținere, să finalizăm ce a rămas și să terminăm la poduri. Dacă nu se mișcă în regim de urgență, pentru Băișoara a mai rămas o bucată de 3 kilometri, plus partea de podețe, vom rezilia contractul și acolo cu Kiat și vom intra în toamna aceasta cu întreținere", afirma Alin Tişe.

"Dorința noastră este ca cele două drumuri, până în Băișoara și până în Mărișel, să poată fi circulate. Unde nu putem să modernizăm, vom face plombări și covor asfaltic pentru întreținere. Vom abandona contractele cu Kiat, ne vom judeca și vom vedea peste doi ani cine avea dreptate. Eu consider că firma Kiat a încălcat contractul și nu mai putem continua în acest registru", declara preşedintele CJ Cluj.

Acesta amenința, încă din luna mai, că va rezilia contractul cu Kiat întrucât aceștia "nu au capacitatea să lucreze".

Kiat Group Construct este o firmă cu acţionariat turcesc, asociaţi fiind Mustafa Bekar, Atalay Deniz şi Tamer Atalay.

Loading...
Comenteaza