Stop parcărilor neregulamentare în zona Parcului Central! Ce propune un consilier local

Stop parcărilor neregulamentare în zona Parcului Central! Ce propune un consilier local
Un consilier local vrea să rezolve jungla parcărilor neregulamentare din zona Parcului Central şi cere municipalităţii montarea unor stâlpișori stradali pe trotuarele din apropiere.

Haos-ul de pe trotuarele din apropierea Parcului Central, cauzat şi de faptul că mulţi şoferi nu se înghesuie să îşi parcheze parcheze autoturismele regulamentar, ar putea deveni o amintire. În curând clujenii ar putea fi obligaţi să îşi lase maşinile în cele două parking-uri din zonă, în lipsa unei alte alternative. Asta pentru că un consilier local cere montarea unor stâlpișori stradali pe trotuarele din apropierea parcului.

"Propun amplasarea unor stâlpișori stradali pe trotuarele de pe ambele părți ale străzii George Coșbuc, de la intersecția acesteia cu Aleea Stadion până la intersecția cu Splaiul Independenței. Pe această porțiune de stradă, trotuarele sunt transformate zilnic în parcare, iar situația se agravează în weekend, când traficul pe stradă se desfășoară greu din cauza mașinilor parcate. Montarea stâlpișorilor pe porțiunea indicată ar rezolva măcar parțial problema parcării ilegale din zonă", explică Ioan Bîldea.

Şoferii care doresc să parcheze în apropierea Parcului Central „Simion Bărnuţiu" au la dispoziţie parking-urile subterane de la Cluj-Arena sau Sala Polivalentă, care însumează peste 700 de locuri de parcare.

Loading...
Comenteaza