Taximetriştii atacă noul regulament propus de Boc: "Nu putem permite decimarea taximetriei"

Taximetriştii atacă noul regulament propus de Boc: "Nu putem permite decimarea taximetriei"

Două asociaţii ale taximetriştilor clujeni critică dur noul regulament privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Cluj-Napoca, supus consultării publice.

Asociația Camera Taximetriștilor din judetul Cluj și Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania au emis un comunicat de presă în care atrag atenţia asupra mai multor nereguli ce ar viza noul regulament privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în Cluj. Taximetriştii susţin că actul normativ conţine articole care nu sunt în concordanță cu legislația națională actuală şi aplicarea acestora va produce grave prejudicii întregului sector de transport.

"Am luat act de proiectul inițiat de administrația locală, pe care îl considerăm bine venit, cu mențiunea că unele aspecte prevăzute în actul administrativ propus pot fi armonizate prin dialog constructiv cu factorii decizionali. În urma consultărilor cu membrii, operatori de transport autorizați și juriști, am constatat că în cuprinsul actului administrativ propus există articole care nu sunt în concordanță cu legislația națională actuală, aplicarea acestora fiind aptă să producă grave prejudicii întregului sector de transport cu taximetre, cu repercursiuni la consumatorul acestui serviciu", se arată în comunicatul emis de cele două asociaţii de taximetrişti.

Taximetriştii mai arată că noile criterii de departajare și punctare sunt incorecte, că operatorii autorizați sunt discriminaţi, iar cheltuielile impuse de regulament sunt imposibil de realizat într-un termen atât de scurt.

"Nu putem să permitem decimarea taximetriei, cauzată de lipsa dialogului cu factorii implicați și a erorilor din cuprinsul unui act administrativ. Criteriile de departajare și punctare incorecte, discriminarea operatorilor autorizați, lipsa de coerență a administrației, încălcările actelor normative în vigoare și suprascrieri ale unor prevederi din Legea 38/2003, impunerea unor cheltuieli imposibil de realizat într-un termen atât de scurt, sunt doar câteva din elementele care definesc acest nou proiect de modificare a Regulamentului de Taximetrie pe raza Municipiului Cluj-Napoca", transmit reprezentanţii taximetriştilor clujeni, în comunicatul emis.

În final, asociaţiile solicită din nou modificarea tarifelor, "în concordanță cu realitatea economico-financiară de pe piață", măsură care, alături de permiterea accesului pe benzile dedicate transportului în comun, ar contribui la calitatea serviciului și fluidizarea traficului şi la investiții ale operatorilor în vehicule mai puțin poluante, susţin taximetriştii.

"Viziunea noastră este cea conform căreia serviciul de taximetrie are nevoie de îmbunătățire constantă a calității, corelată cu un cost suportabil de către utilizatori, cost care trebuie să fie în concordanță cu realitatea economico-financiară de pe piață. Tarifele actuale, în vigoare din anul 2013, timp în care costurile operaționale au crescut cu peste 50%, a contribuit la diminuarea calițății serviciului și au obligat operatorii la stoparea investițiilor. Pentru optimizarea maximă a serviciului avem nevoie de un tarif decent și, conform Legii 38/2003, de acces pe benzile dedicate transportului în comun, factori care pe termen scurt ar contribui la calitatea serviciului și fluidizarea traficului iar pe termen mediu-lung la investiții ale operatorilor în vehicule mai puțin poluante", potrivit comunicatului remis presei.

Taximetrele din Cluj-Napoca, dotate obligatoriu cu GPS şi POS

Comunicatul vine ca reacţie la noul regulament de funcţionare al taximetrelor la Cluj, care prevede, printre altele, dotarea obligatorie a acestora cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, în 22 august 2019, corespondentului Mediafax că, pe lângă GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului, autoturismele care vor fi folosite pentru activitatea de taximetrie vor trebui să aibă cel puţin motoare Euro V, cu grad redus de poluare.

„Primăria Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică, până în 5 septembrie, referitoare la proiectul de Hotărâre privind aprobarea Studiului de specialitate în ceea ce priveşte stabilirea numărului maxim de autorizaţii de taxi pentru perioada 2020-2025 la nivelul municipiului, a numărului maxim de autorizaţii pentru perioada 2020-2025 şi a Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi.

În Regulament se precizează că, la prelungirea autorizaţiei de taxi pentru perioada 2020 - 2025, care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, maşinile trebuie să fie dotate cu dispozitiv GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului (POS). De asemenea, autoturismele folosite ca taximetre vor trebui să aibă culoarea albă integral sau minim deasupra benzii şah şi să aibă minim motoare Euro V, cu grad redus de poluare. Ne dorim la Cluj-Napoca un transport taxi modern, civilizat, nepoluant”, au spus sursele citate.

Mai multe taxiuri pentru Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică privind aprobarea Studiului de specialitate în ceea ce privește stabilirea numărului maxim de autorizații de taxi pentru perioada 2020-2025 la nivelul municipiului Cluj-Napoca, a numărului maxim de autorizații pentru perioada 2020-2025 și a Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Cluj-Napoca.

La această dată, pe raza municipiului Cluj-Napoca sunt eliberate un număr de 2.469 de autorizații de taxi cu valabilitate până la 31 decembrie 2019, urmând ca la 1 ianuarie 2020 să se prelungească autorizațiile de taxi pentru o perioadă de 5 ani, cu respectarea prevederilor în acest sens. 

Conform unui studiu al Universității Tehnice (UTCN), elaborat la cererea municipalității clujene, este necesară creșterea la 2.500 a numărului de autorizații de taxi, exclusiv cu autorizații "verzi" - autorizații de taxi care utilizează doar autovehicule electrice. VEZI STUDIU AICI!

"Cele 31 de licențe noi vor fi acordate doar pentru taximetre electrice. Până în 31 decembrie 2019 trebuie reînnoite toate licențele de taxi din oraș. Până în octombrie sper să intre în vigoare noul proiect, iar în octombrie - noiembrie se va face reautorizarea taximetrelor existente. Va fi verificat fiecare în parte. De asemenea, licențele retrase vor fi acordate ulterior tot pentru taximetre electrice", a declarat edilul Clujului, Emil Boc, la un post de radio local. 

Legat de vânzarea licențelor de taxi la sume exorbitate, primarul a mai spus că există controale periodic, iar cei care nu respectă legea vor fi amendați, scoși din sistem și li se va retrage licența. 

Etapa consultării publice are loc în perioada  21 august – 5 septembrie 2019. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier. VEZI PROIECTUL AICI!

Primăria menţine neschimbate tarifele la taxi

Primăria a refuzat scumpirea tarifelor la taximetrie în Cluj-Napoca. Companiile din oraș cereau ca, de la 1 august 2019, prețurile să fie majorate la 3,75 lei/km pe timp de zi și la 4,50 lei/km pe timp de noapte. În prezent, tariful practicat ziua de majoritatea societăților este de 2,25 lei/km. Mai multe detalii AICI!

Loading...
Comenteaza