TNL critică Primăria din cauza lipsei locurilor de parcare pentru autocare

TNL critică Primăria din cauza lipsei locurilor de parcare pentru autocare
În centrul Clujului nu există locuri de parcare pentru autocare. TNL spune că în Piaţa Unirii ar trebui să existe cel puţin trei locuri marcate special.

Şeful tinerilor liberali clujeni, Ioan Bâldea, a lansat un atac la adresa primăriei, sub titlul "La trap prin oraşul comoară".

"Crearea câtorva locuri de parcare pentru autocarele turistice sau de tranzit undeva în zona centrală a oraşului pare a fi cea mai grea misiune pentru administraţia Apostu. Comoditatea subordonaţilor edilului şef, angajaţi ai Serviciului Parcări, este de notorietate atunci când vine vorba de a marca, delimita şi numerota locurile de parcare, dar în schimb acţionează foarte prompt atunci când e vorba de ridicat maşinile clujenilor. În zona centrală a oraşului unde opresc autocarele turistice ar trebuie să se găsească măcar trei locuri de parcare speciale. TNL Cluj-Napoca a depus astăzi o sesizare către Primăria municipiului Cluj-Napoca, număr 221687/1, prin care solicităm înfiinţarea de urgenţă a unor locuri de parcare dedicate autocarelor turistice şi de tranzit, în zona centrală", scrie în comnicatul primit la redacţie.

Reprezentanţii primăriei nu au putut fi contactaţi.

Loading...
Comenteaza