Topul priorităţilor primarului Emil Boc, pentru 2016. Şi toate detaliile

Topul priorităţilor primarului Emil Boc, pentru 2016. Şi toate detaliile
Primarul Emil Boc a anunţat, pentru ZIUA de CLUJ, care sunt principalele sale priorităţi pentru 2016.

A început un an nou şi, odată cu acesta, au apărut şi planuri noi pentru Cluj. Sau mai vechi, dar cărora acum le vine rândul la implementare. La solicitarea ZIUA de CLUJ, primarul Emil Boc a făcut un top 3 al priorităţilor municipalităţii pentru 2016. Pe primul loc se află modernizarea transportului public de persoane, pe al doilea, realizarea proiectului Cluj Innovation City, dat ca exemplu de bună practică în raportul Uniunii Europene, iar pe a treia poziţie se află construirea, sau măcar începerea procedurilor pentru edificarea cartierului dedicat tinerilor din Borhanci.

Tramvaie pe fonduri europene, autobuze pe fonduri elveţiene

„E clar, întâietate are transportul în comun. Prin transportul în comun înţeleg două priorităţi. Una este achiziţionarea de minimum 12 troleibuze noi, autobuze electrice şi tramvaie; autobuzele electrice pe fonduri elveţiene, tramvaiele pe fonduri europene, în funcţie de ce sumă ne va fi alocată. O altă prioritate este realizarea de linii dedicate pentru mijloacele de transport în comun. Specialiştii ne vor spune de când se pune în practică acest lucru, probabil la începutul primăverii, când se vor putea marca benzile. O prioritate este şi menţinerea facilităţilor la transportul în comun pentru categoriile cunoscute: elevi, studenţi şi pensionari", a spus Boc.

S-ar putea ca anul acesta să vină 12 autobuze, dar contractul-cadru pe care Compania de Transport Public (CTP) l-a semnat cu Astra Vagoane Călători Arad prevede cumpărarea a 20 de troleibuze articulate. Astra a câştigat licitaţia care a avut loc în 23 septembrie 2015 şi la care au mai participat cehii de la SOR şi Skoda. Directorul CTP, Liviu Neag, a explicat că înţelegerea cu firma arădeană controlată de omul de afaceri Valer Blidar se întinde pe doi ani şi că troleibuzele vor sosi din mai 2016 până în iunie 2017. Acest calendar ajută municipalitatea şi CTP să prindă în bugetele pe doi ani, nu doar pe unul, costul total de 42 de milioane de lei al troleibuzelor.

În ce priveşte autobuzele electrice, acestea ar urma să fie cumpărate din fonduri elveţiene. Teoretic, ar trebui să le vedem pe străzile Clujului până la finele acestui an. Proiectul prevede cumpărarea a 10 autobuze, a unor staţii de încărcare rapidă pentru timpul zilei şi a unor staţii de încărcare lentă, pentru timpul nopţii. Acordul dintre municipalitatea clujeană şi Ministerul Finanţelor, pentru acest proiect, s-a semnat în iulie 2015, iar primarul Emil Boc a precizat atunci că termenul de finalizare este de 18 luni.

"Cele 10 autobuze vor fi scurte, de 12 metri, şi vor face legături între cartiere, dar şi între aeroport şi gară. Scopul este ca în centru să avem mai puţine noxe. E important că va creşte calitatea serviciului de transport public", afirma, la momentul respectiv, directorul CTP.

Cât priveşte tramvaiele, în acest moment circulă pe şine doar patru unităţi noi, cumpărate în 2011-2012. Realizatorii hărţii de zgomot a Clujului au precizat că cele 22 de tramvaie vechi care pot fi văzute traversând oraşul sunt unele dintre principalele vinovate de depăşirea limitei admise a decibelilor.

Primarul a vorbit şi despre linii dedicate pentru mijloacele de transport, unde a spus că decizia le aparţine specialiştilor. O comisie formată din reprezentanţi ai CTP, ai Poliţiei Rutiere, Poliţiei Locale şi Serviciului de Siguranţa Circulaţiei Rutiere din cadrul primăriei a elaborat deja un set de propuneri, care urmează să fie discutate şi aprobate pentru a putea fi puse în aplicare.

„Ne-am dorit ca traseul să urmeze axa est-vest, de la intrarea pe Calea Moţilor, intersecţie cu Clinicilor, până la sensul giratoriu din Mărăşti, pe ambele sensuri. Cam asta este gândirea noastră. Depindem şi de realizarea marcajelor necesare, respectiv de revizuirea programelor de semnalizare", explica, în decembrie, pentru ZIUA de CLUJ, Mirela Mărincean, şefa Serviciului siguranţa circulaţiei.

Vorbim, practic, de un traseu Bulevardul 21 Decembrie - Piaţa Unirii, latura nordică - Memorandumului - Moţilor, până la intrarea pe strada Clinicilor. Fără benzi dedicate, mijloacele de transport se târăsc prin oraş. Conform planului de mobilitate urbană durabilă, aflat în consultare publică, viteza medie a transportului public a fost în 2014 de 15,5 km/h pentru autobuze, 15,8 km/h pentru troleibuze și 15,7 km/h pentru tramvaie.

20.000 de locuri de muncă în Lomb

„A doua componentă ar fi dezvoltarea proiectului Cluj Innovation City (CIC). Studiile de prefezabilitate să fie efectuate şi după aceea să se facă master-planul celor 200 ha pentru a atrage fondurile necesare dezvoltării proiectului, ceea ce înseamnă 20.000 de locuri de muncă şi investiţii pentru următorii 10 ani în Cluj. CIC este o prioritate majoră pentru dezvoltarea strategică a Clujului. Trebuie ca împreună cu Fundaţia CIC, cu Clusterul IT şi cu universităţile clujene să facem şi alţi paşi decisivi pentru implementarea proiectului", a dezvăluit primarul.

CIC, dat ca exemplu de bună practică în raportul Uniunii Europene, este un proiect de dezvoltare urbană integrată demarat în 2012 la inițiativa Cluj IT Cluster, cu orizont de finalizare în 2030. Gândit ca o rețea colaborativă de cercetare și de afaceri, CIC are la bază premisele educației, ale inovației și ale antreprenoriatului, iar principalul obiectiv este să genereze dezvoltare social-economică regională sustenabilă. În cadrul proiectului din Lomb se dezvoltă Centrul Transfer, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere, denumit „Sillicon Valley de Cluj", dar şi Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative, supranumit „Hollywod-ul pitic" sau "Buftea de Cluj".

Locuinţe noi în Borhanci. Cartier de case unitare ca formă

„Al treilea proiect important, care se leagă oarecum cu precedentul, este dezvoltarea unui cartier de locuinţe pentru clujeni în Borhanci. Acesta se va realiza prin concesionare sau vânzare de parcele de teren, inclusiv prin concesionarea sau vânzarea de parcele de teren pentru case, care vor avea un model prestabilit de primărie, unitar ca formă. Se vor crea din start utilităţile necesare, mă refer la şcoală, grădiniţă, centru de cartier. După ce vom aproba bugetul, vom începe toate procedurile pentru pornirea acestui proiect", a mai menţionat Emil Boc.

Terenul de 70 ha din Borhanci a fost subiectul unor controverse în consiliul local, anul trecut. Arhitectul Adrian Borda, "părintele" Planului Urbanistic General, a fost de părere, în şedinţa din 3 septembrie 2015, că terenul pe care îl va concesiona acum primăria pentru construcţia de case trebuie să rămână agricol.

Borda a amintit că terenul este unul pitoresc, vizibil, între trei vârfuri de deal și că a fost plimbat ca destinație între mai multe teme în ultimii ani: să se facă un cimitir în zonă sau să se amenajeze locuințe sociale.

Boc a replicat, însă, că terenul nu poate rămâne arabil, în condițiile în care există transport în comun care deserveşte zona, iar utilitățile sunt în proximitate. „Este un proiect care cere timp, acum facem un prim pas, dar sunt convins că în doi ani îl vom finaliza", a subliniat Boc. El a cerut votul consilierilor locali, care au aprobat cu majoritate schimbarea destinaţiei terenului.

Loading...
Comenteaza