TREN METROPOLITAN de suprafaţă în afara Clujului, METROU în oraş. Cu bani europeni, chiar din actualul exerciţiu financiar

TREN METROPOLITAN de suprafaţă în afara Clujului, METROU în oraş. Cu bani europeni, chiar din actualul exerciţiu financiar

Trenul metropolitan va fi integrat în proiectul metroului. În afara Clujului va funcţiona trenul de suprafaţă, iar în oraş metroul, pe cât se poate pe linia existentă de cale ferată, pe traseul Gilău - Bonţida. Municipalitatea doreşte să accesze fonduri europene pentru realizarea acestui obiectiv, încă din actualul exercițiu financiar al Comisiei Europene. 

Şapte primării (municipiul Cluj-Napoca şi comunele Gilău, Floreşti, Baciu, Apahida, Jucu şi Bonţida) se asociază pentru realizarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și impact asupra mediului pentru proiectul trenului metropolitan. 

"Coroborat cu centura metropolitană credem că se impune realizarea unui alt proiect de amploare, un proiect de mobilitate şi de dezvoltare economică integrat, tren metropolitan şi metrou, pe ruta Gilău - Jucu/Bonţida, cu menţiunea că în afara Clujului este vorba despre o structură de suprafaţă, iar în interiorul oraşului o structură de tip metrou. Acest studiu va da exact configuraţia traseului, nu vă pot spune astăzi mai multe detalii. Vom utiliza în bună parte culoarul de cale ferată existent, cu modernizare, cu staţii noi, cu legătura cu transportul public, astfel încât să putem asigura o mobilitate urbană mai bună şi o dezvoltare a întregului culoar de Nord a Clujului, dacă este să vorbim de utilizarea căii ferate existente", a explicat edilul Clujului, Emil Boc, în cadrul şedinţei Consiliului Local de miercuri, 19 decembrie 2018.

Studiile de prefezabilitate şi fezabilitate pentru trenul metropolitan vor fi scoase la licitaţie până cel târziu la final de ianaurie 2019, pentru ca cele 7 primării să poată obţine bani europeni chiar din acest exerciţiu financiar al Comisiei Europene.

"Din analizele preliminare făcute la nivel regional, naţional şi european, sunt şanse mari ca aceste cheltuieli, care să vizeze inclusiv a studiilor premergătoare, plus achiziţionarea de materiale şi a celorlalte echipamente necesare trenului metropolitan să fie achiziţionate inclusiv pe fonduri europene. Dacă dumneavoastră ne acordaţi astăzi acest mandat, vom putea în luna ianurie 2019, până la sfârşit cel târziu, să scoatem la licitaţie studiul de prefezabilitate şi de fezabilitate pentru ceea ce înseamnă trenul metropolitan, ca inclusiv în acest exerciţiu financiar care se termină la 31 decembrie -)2023 să utilizăm resurse europene în vederea implemetării, continuând apoi cu următorul exerciţiu financiar cu implementarea proiectului la metrou, care presupune o lucrare mult mai amplă, dar evident ea trebuie începută acum", a explicat Emil Boc. 

Primăriile, taxate după numărul de kilometri 

Acordul de asociere între cele șapte primării intră în vigoare de la momentul semnării lui de către toate părţile implicate şi este valabil până la data împlinirii tuturor obligaţiilor asumate. 

Potrivit acordului, principala responsabilitate a celor șapte primării este asigurarea finanțării din bugetul propriu sau din alte surse, inclusiv din fonduri europene, a cheltuielilor pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului aferente tronsoanelor de cale ferată și metrou situate pe raza lor teritorială. "Contribuţia financiară se stabileşte proporţional cu numărul de kilometri de cale ferată/metrou ce străbate și/sau metrou ce străbate teritoriul unității administrativ-teritoriale”, se mai arată hotărârea de Consiliu Local, în care nu sunt prevăzute însă şi sumele necesare realizării studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate. 

În plus, Primăria Cluj-Napoca va derula procedurile de achiziție publică privind contractarea serviciilor de elaborare a studiilor amintite, va asigura finanțarea din bugetul propriu a cheltuielilor legate de serviciile de consultanță în vederea elaborării caietului de sarcini, va face evaluarea ofertelor și recepţia la finalizarea prestării serviciilor, dar și recepționarea documentațiilor tehnice care fac obiectul acordului de asociere.

Principalul avantaj al trenului urban este independenţa faţă de reţeaua de străzi, timpii de deplasare mai reduşi şi posibilitatea deplasării după un orar.

"Dezvoltarea investițiilor în infrastructura feroviară, inclusiv în implementarea unui tren metropolitan în Cluj-Napoca și în localitățile limitrofe, este justificată de faptul că această categorie de transport public în comun de călători este sigură, modernă, rapidă și funcțională. Trenul urban este un mijloc de transport care circulă atât în interiorul orașului, în regim de distanțe scurte cu opriri dese, cât și în afara lui, în regim de distanțe medii cu stații mai rare, combinând astfel avantajul metroului cu cele ale unui tren regional. Principalul avantaj al trenului urban este independența față de rețeaua de străzi, deci timpii de deplasare mai scurți și posibilitatea de funcționare pe baza unui orar. Ajută la dezvoltarea durabilă a transportului din zonă prin reducerea autoturismelor şi mijloacelor de transport public urban, şi implicit a poluării produse de aceastea", se arată HCL-ul mai menţionat mai sus. 

 

Loading...
Comenteaza