Victorie pentru un deputat clujean. A câştigat procesul cu ANI

Victorie pentru un deputat clujean. A câştigat procesul cu ANI
Deputatul clujean Adrian Oros, cercetat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru incompatibilitate în funcţie, a reuşit să demonstreze în instanţă că este nevinovat de acuzaţiile aduse.

Potrivit raportului ANI încheiat în luna martie a acestui an, deputatul PNL Adrian Oros a fost acuzat de încălcarea regimului juridic al incompatibilităţii din cauza faptului că în perioada 20 decembrie 2012 - 8 aprilie 2013 a ocupat simultan funcţia de deputat şi cea de asociat şi administrator al S.C. VET AGA PET S.R.L. El a fost cercetat şi pentru faptul că a deţinut concomitent funcţia de deputat şi cea de prorector în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

Oros a contestat raportul întocmit, iar marţi, 21 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a decis anularea raportului de evaluare al ANI.

"Decizia instanţei demonstrează că în România, cu toate că se mai înregistrează ingerinţe ale unor politicieni de la vârf, există numeroşi magistraţi care îşi fac datoria, nu acceptă să-şi păteze cariera şi actul de justiţie nu este viciat. Faptul că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a anulat raportul de evaluare al ANI, arată că deputatul Adrian Oros a avut dreptate când şi-a susţinut nevinovaţia, iar demersul său în justiţie a fost unul corect", a transmis biroul de presă al deputatului PNL.

 

 

Loading...
Comenteaza