1 miliard de euro pentru investiţii în domeniul Culturii. Opera Naţională din Cluj ar putea primi finanțare

1 miliard de euro pentru investiţii în domeniul Culturii. Opera Naţională din Cluj ar putea primi finanțare

Potrivit ministrului Culturii, George Ivașcu, beneficiarii Programului de investiţii în domeniul Culturii sunt autorităţile administraţiei publice centrale şi instituţii aflate în subordine, precum şi instituţiile administraţiei publice locale.

„În şedinţa de Guvern din 19 iulie am adoptat Ordonanţa de Urgenţă pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul Culturii. Prin acest act normativ, Guvernul a aprobat în bugetul ministerului, pentru implementarea programului, alocarea sumei de un miliard de euro, în baza căreia se pot încheia contracte de finanţare multianuale", a declarat, vineri, ministerul Culturii, George Ivaşcu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Beneficiarii programului sunt autorităţile administraţiei publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii şi instituţii aflate în subordine, precum şi instituţiile administraţiei publice locale.

„În condiţiile acestei ordonanţe avem credinţa că putem, în sfârşit, asigura finanţarea multianuală pentru obiective importante de infrastructură şi de restaurare şi conservare a patrimoniului care urmează a fi judicios analizate ca oportunitate şi amploare. Am să vă dau câteva exemple: Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, Opera Naţională din Cluj, Iaşi, Craiova, Timişoara, realizarea de muzee naţionale noi ca Muzeul Fotografiei, Muzeul Arhitecturii şi Construcţiilor”, a completat Ivaşcu.

Loading...
Comenteaza