10 ani de Fabrica de Pensule. Miki Braniște, noul președinte al centrului de artă contemporană

10 ani de Fabrica de Pensule. Miki Braniște, noul președinte al centrului de artă contemporană

Spațiul independent de artă contemporană Fabrica de Pensule aniversează 10 ani de activitate. 

Spațiul independent de artă contemporană Fabrica de Pensule a fost fondat în 2009 ca organizație umbrelă a peste 50 de artiști, galeriști, manageri culturali, fiind unul dintre cele mai relevante exemple de conversie a unei clădiri industriale într-un spațiu cultural independent.

După 10 ani de existență, Fabrica de Pensule propune un program care marchează trecerea într-o nouă etapă, în care accentul se mută de pe producție pe cercetare artistică și pe transferul de expertiză către o nouă generație de artiști și lucrători culturali. Strategia va fi implementată de o echipă condusă de managerii culturali Miki Braniște, noul președinte al Federației Fabrica de Pensule și de Kinga Kovacs, directorul executiv al organizației.

„Ca orice organism viu care se dezvoltă în timp, Fabrica de Pensule trece printr-o tranziție spre un nou mod de existență în mediul artistic din Cluj și din țară. De la înființarea Fabricii de Pensule până în prezent scena artistică s-a dezvoltat, au apărut noi spații de artă contemporană sau de artele spectacolului, noi actori culturali care au preluat o parte din subiectele sau preocupările artistice inițiate de aceasta, semn ca ele erau relevante pentru comunitatea clujeană formată din public și artiști.

Ne propunem să anticipăm nevoile sectorului cultural, să ne imaginăm ce vine după Școala de la Cluj în era digitală. Pentru asta dezvoltăm o nouă direcție de program a Fabricii de Pensule, plasând cercetarea artistică în centrul preocupărilor noastre și încercând să oferim un cadru de formare profesională pentru tineri artiști care vor fi artiștii importanți în următorii 10 ani”, a declarat Miki Braniște, președintele Federației Fabrica de Pensule.

Noua viziune artistică a Fabricii de Pensule imaginează acest proiect ca un laborator care se concentrează pe procese, activități suport pentru scena de artă, pe cercetarea de noi forme și formate artistice într-o viziune interdisciplinară. Zonele de acțiune sunt rezidențele artistice, cercetarea artistică, formarea profesională, educația și medierea culturală, producția și difuzarea de artă contemporană.

„Tranziția către o altă formă de relevanță în contextul artistic și social este încadrată de mutarea activității de la etajul 1 al Fabricii de Pensule la parterul clădirii principale și a clădirilor din ansamblul acestui spațiu. Cea mai importantă cauză a relocării este definitorie pentru tot spațiul clujean în care prețurile imobiliarelor depășesc cu mult posibilitățile majorității populației orașului: procesul de gentrificare.

Etajele clădirii Fabricii de Pensule vor găzdui un al treilea tip de producție după cel axat pe realizarea de pensule, urmat la câțiva ani de producția artistică înlocuită de producția IT. Astfel, lucrările de mutare la parterul ansamblului și renovarea au acaparat timpul și energia acordate organizării evenimentelor culturale pentru prima parte a anului”, a menționat Kinga Kovacs, directorul executiv al organizației.

Evenimentul major plănuit pentru 2019 constă în  seria de evenimente programate pentru toamnă, cu ocazia aniversării a 10 ani de Fabrica de Pensule. În luna octombrie va fi organizată o stagiune internațională cu spectacole invitate din Polonia, Ungaria, Austria și Bulgaria.

În sectorul artelor vizuale va fi lansat programul spațiului Pilot cu două expoziții și activități deschise comunității și vor fi găzduite evenimentele pregătite de cele două proiecte artist run, Lateral și Raft. Programul aniversar își propune extinderea activităților în afara spațiului Fabricii de Pensule și inițierea unor parteneriate cu alte instituții culturale care au marcat scena artistică a ultimilor 10 ani, la nivel local și național.

În 18 aprilie 2019, Lateral ArtSpace a inaugurat spațiul expozițional de la parterul Fabricii de Pensule cu expoziția "Apparatus 22 - To the Reading Room. We Applied Ourselves to Mid-air Visits", urmând ca pe parcursul anului galeria să organizeze mai multe expoziții solo și de grup ale unor artiști din Italia, Ungaria și România.

În 9 și pe 10 mai, la Muzeul de Artă va putea fi văzut performance-ul "C’est bon. E OK. Rendben. This Is just a Story" de Julien Daillère, cel de-al doilea spectacol invitat în cadrul proiectului "Reform to Perform". Artiștii Kinga Ötvös (performer) și Adrian Ganea (scenograf, artist vizual) vor fi primii rezidenți ai programului de schimb de rezidențe FdP Impex care vor începe programul de rezidență la Spațiul Cultural pentru Tinere Talente L’abri din Geneva, urmând ca în luna iulie doi artiști din Geneva să fie găzduiți de spațiile de rezidență de la Fabrica de Pensule.

Laboratoarele de cercetare interdisciplinară din cadrul proiectului Colectiv Performativ derulate de Asociația ColectivA se vor desfășura în perioada 1 iunie - 31 august. Fiecare dintre cele trei laboratoare va avea o prezentare publică. Programul de atelier și formare va fi completat de workshop-urile "Reform to perform", primul fiind condus de coregrafa Oana Marchidan și organizat în parteneriat cu Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică în perioada 27-29 mai.

Tot în luna mai se va desfășura la București primul atelier de cercetare al proiectului european Open Access / Experimenting with performance and transmedia creation, Asociația ColectivA numărându-se printre partenerii proiectului alături National Theatre Wales (Regatul Unit), DuplaCena (Portugalia) și Ma avec granit (Franța).

De asemenea, în continuarea proiectului european de colaborare transnațională AGORA, realizat în parteneriat cu organizații din Marea Britanie, Grecia și Suedia, cofinanțat prin Erasmus+, după întâlnirile de la sfârșitul lunii martie găzduite de Fabrica de Pensule, echipa de proiect se va deplasa la Atena pentru o sesiune de lucru a tinerilor din domeniul industriilor creative.

Printre parteneriatele strategice locale organizația menționează seria de dezbateri Contrasens și proiecțiile de film documentar KineDok, iar la nivel instituțional cele cu Facultatea de Teatru și Film, Facultatea de sociologie și Universitatea de Artă și Design.

Programul de arte vizuale al Fabricii de Pensule va fi implementat începând cu luna octombrie în noul Pilot, redeschis într-un spațiu mai generos. Spațiul expozițional va deveni locul de materializare al noului program de arte vizuale gândit ca o modalitate de răspuns la condițiile actuale ale scenei de artă, dar și ca o platformă pentru menținerea unui contact permanent cu artiștii emergenți.

 

 

Loading...
Comenteaza