Alex Harding și Lucian Ban, concert de jazz la Teatrul Maghiar

Alex Harding și Lucian Ban, concert de jazz la Teatrul  Maghiar

Saxofonistul american Alex Harding celebrează lansarea ultimului său album "Dark Blue" împreună cu pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban. Concertul de jazz va avea loc marți, 21 mai, ora 20.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Alex Harding colaborează cu pianistul de origine română Lucian Ban de aproape două decenii, odată cu mutarea acestuia la New York la sfârșitul anilor ’90, au editat o serie de albume sub nume propriu și au susținut sute de concerte de ambele părți ale Atlanticului. Grupuri precum Lumination Ensemble, Lucian Ban & Alex Harding Quintet, Tuba Project sau duetul Somethin’ Holy s-au bucurat de elogiile presei de specialitate și ale publicului.

La aproape două decade de la prima lor apariție discografică, Somethin’ Holy (CIMP Records, 2001), ce avea să lanseze cariera americană a pianistului român și extraordinarul parteneriat muzical al celor doi muzicieni, "Dark Blue" prezintă un amalgam unic de compoziții și improvizații inspirate de tradițiile jazz-ului, blues-ului și muzicii europene de cameră, fiind un album ce ilustrează direcțiile jazz-ului în secolului XXI. De la blues-uri avangardiste la balade free ce aduc aminte de un Archie Shepp cântând cu Sun Ra, de la improvizații spontane la piese originale, albumul prezintă un duet aflat la maturitate artistică, doi vechi colaboratori ce conversează în limbajul jazz-ului modern.

Biletele se pot achiziționa zilnic, între orele 10.00-14.00, de la Casa de bilete a Teatrului Maghiar. Costă 40 lei. 

Loading...
Comenteaza