”Ceasul” lui Haydn și ”Clopotele” lui Rahmaninov, la Filarmonica din Cluj

”Ceasul” lui Haydn și ”Clopotele” lui Rahmaninov, la Filarmonica din Cluj
| Foto: Arhiva

Vladimir Fanshil va dirija două lucrări superbe – ”Ceasul” lui Haydn și ”Clopotele” lui Rahmaninov. Dirijorul-poet se va afla pentru prima dată pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania. 

Haydn a început "Simfonia nr. 101" la Viena, în 1793, şi a finalizat-o la Londra, în februarie 1794, când s-a reîntors aici, avându-l în compania sa pe copistul Johann Eisler.

I s-a pus la dispoziţie o orchestră care includea clarinete și doar doar una dintre ultimele şase simfonii nu a profitat de această nouă bogăţie a sonorităţii. Simfonia s-a bucurat de succes de la bun început, încă de la prima sa audiţie primele două părţi trebuind să fie cântate la bis.

Cotidianul The Oracle scria: „Cunoscătorii o consideră drept cea mai bună lucrare a lui.” Haydn îşi exprimase deja dorinţa să se adreseze, prin muzica lui, nu doar elitelor, ci şi publicului foarte larg. În această lucrare, reuşeşte să îmbine aşteptările tuturor fără nici un compromis.

Introducerea lentă în re minor – întocmai ca cea din ultima simfonie a lui Haydn, scrisă cu doar un an mai tîrziu – este sobră şi misterioasă şi este urmată de un Presto în 6/8. Partea lentă, mai precis acompaniamentul ei, este cea care a dat lucrării subtitlul de "Ceasul".

În a doua parte a concertului, timpul măsurat de ”Ceasul” lui Haydn va fi întrerupt de ”Clopotele” lui Serghei Rahmaninov. În Rusia, clopotele au avut dintotdeauna o intensă putere spirituală şi culturală. Privite adesea ca înzestrate fiind cu viaţă şi chiar purtând nume, ele protejau, în conştiinţa colectivă, ascultătorii de boli sau alte evenimente triste.

La un moment dat, Moscova avea nu mai puţin de 4.000 de clopote, iar vizitatorii se lăsau adesea vrăjiţi de sonorităţile lor exotice, pe care numeroşi scriitori ruşi le-au elogiat în poeme, poveşti sau romane. „Toată viaţa mea mi-au plăcut sunetele şi muzica diferită a clopoţeilor şi a dangătelor clopotelor funerare”, spunea Rahmaninov,

"Cântecele din Kolokola" (titlul rusesc al "Clopotelor") sunt strâns legate de viziunea lui Rahmaninov asupra bisericii şi a muzicii religioase – ca, de pildă, cântul ortodox ce îşi află ecourile în simfoniile lui sau imnul catolic pentru morţi "Dies irae", utilizat cu un efect uluitor în lucrarea orchestrală ce precede Clopotele, poemul simfonic Insula morţilor, inspirat de tabloul lui Arnold Böcklin.

Ceea ce motivează înscrierea "Clopotelor" pe linia simfonică este însuşi titlul dat de Rahmaninov, "Simfonie corală". La origine, ea trebuia să fie o simfonie pur orchestrală, însă Rahmaninov s-a reorientat în momentul în care a primit – nu se ştie nici acum de la cine – o traducere liberă a unor versuri de Edgar Allan Poe, făcută de poetul simbolist rus Konstantin Balmont.

Balmont a considerat "Clopotele" ca o „adaptare, mai mult o imitaţie decât o traducere”. Păstrează structura de patru strofe a lui Edgar Allan Poe şi metrul trohaic (neobişnuit în poezia rusă), dar imagistica diferă, în special în ultima, în care atmosfera clopotelor funerare este mult mai întunecată şi fără de speranţă decât la Poe.

Lumina din primele două strofe contrastează cu întunericul din ultimele două. Lenta lamentaţie finală ce îşi găseşte, prin conţinutul său apăsător, un egal în "Simfonia Patetica", a lui Ceaikovski, exprimă frica de moarte, de la soloul de corn englez de la început la prelucrarea motivului Dies irae sau la tânguirea baritonului.

Dar salvarea nu întârzie. Cu o serenitate şi o luminozitate întâlnite şi în finalul Simfoniei a X‑a a lui Mahler (comparaţie, desigur, pur teoretică, pentru că Rahmaninov nu o cunoştea), compozitorul trece de la do diez minor la re bemol major pe reflecţia lui Poe că există odihnă în „liniştea de mormânt”.

Concertul va avea loc vineri, 10 mai, de la ora 19:00, la Colegiul Academic. 

Loading...
Etichete
Comenteaza