Cluj Modern, pe scena Filarmonicii Transilvania

Cluj Modern, pe scena Filarmonicii Transilvania
| Foto: Arhiva

Sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, seara se va desfășura într-o alternare de ”Jocuri și rime”, un program inedit prin concept și abordare, îmbogățit de prezența sopranei Rodica Vică, care va interpreta Poèmes pour Mi de Olivier Messiaen.

 

Stilul muzical al lui Messiaen cuprinde trei elemente principale: adevărurile teologice ale credinţei catolice, dragostea umană ca cea dintre Tristan şi Isolda şi natura reprezentată de cântecele păsărilor (pe care le nota peste tot pe unde mergea). În 1932, Messiaen s-a căsătorit cu violonista şi compozitoarea Claire Delbos. Cei doi au avut o relaţie plină de afecţiune, care şi-a găsit împlinirea şi pe scenă, unde cei doi cântau adesea (Messiaen era şi un foarte bun pianist). În 1936, şi-au construit o casă de vacanţă lângă un lac din apropierea oraşului Grenoble, cu o superbă panoramă spre munţi. Acesta a devenit locul preferat de retragere al lui Messiaen şi aici, în mijlocul naturii, prima lucrare pe care a scris-o a fost un cadou pentru soţia sa: nouă lieduri pentru soprană şi orchestră, pe versuri scrise de el însuşi. Despre ciclul de lieduri Messiaen ne spune următoarele:

« Am scris eu însumi poem şi muzică, în acelaşi timp. Poemul, foarte simplu, este puţin în spiritul lui Pierre Reverdy (poet pe care-l citeam mult pe vremea aceea). Conţine, printre altele, vocabule împrumutate de la Sf. Pavel, din Evanghelii, Psalmi şi imagini extrase din peisajul care mă înconjura atunci: cel al Alpilor, al munţilor şi lacurilor. Timbrul este adesea pulverizat prin acorduri în triluri. Este respectat caracterul lemnelor soliste (oboi şi corn englez întunecate şi nazale, flaute poetice şi clare, clarinete neutre sau agresive, corni rotunzi şi calzi).»

De la poemele lui Messiaen se trece la Jocul de pehlivani al compozitorului György Selmeczi, tot un poem simfonic, de altfel. Joc de pehlivani face parte dintr-o trilogie simfonică alcătuită din lucrări de sine stătătoare – Joc de pehlivani (titlul în engleză Clown Games and Passions), Play Casanova, Arlequin et Désirée. Compozitorul se focusează pe figura și problematica clovnului, figură care, conștient sau instinctiv, persistă statornic în centrul atenției artistului creator. În această lucrare personajul principal este pehlivanul, clovnul balcanic, mai capricios, mai rapsodic, mai pasionat, mai „tare” și în același timp mai suferind (?) decât omologii săi occidental.

Jocul pehlivanilor este o punte excelentă de lansare în energia jocurilor lui  Sabin Păutza - Jocuri II. Concerto grosso pentru orchestră. Compusă în anul 1978, această lucrare face parte dintr-un ciclu de nouă lucrări diferite intitulat Jocuri, care, cu mici excepții, se bazează pe un material specific folclorului românesc, exclusiv din Banat și Ardeal. Jocuri II folosește unele citate din Béla Bartόk și George Breazul, alături de unele melodii compuse de mine în caracter popular românesc sau păstrate în memorie din copilăria mea petrecută în inima Banatului Montan. Ca un element mai puțin obișnuit pentru acest gen de muzică se va reține prezența unor texte strigate – țâpurituri – așa cum le găsim în Bihor, menite să „comenteze" mai ales momentele dansante ale suitei. ”Gândită la început pentru orchestră de coarde – de unde și denumirea de concerto grosso – și scrisă la Iași pentru prietenul meu Ion Baciu, ea a fost reorchestrată mai tîrziu (1984)  pentru formație mare, simfonică, la solicitarea Filarmonicii din Cluj (și prezentată alternativ sub baghetele maeștrilor Emil Simon și Cristian Mandeal), variantă care va fi interpretată și în concertul din această seară.” - Sabin Păutza

Concertul va avea loc vineri, 12 aprilie 2019, de la ora 19.00, pe scena Colegiului Academic. 

 

 

 

Loading...
Comenteaza