Concurenţă pentru Untold 2016. De la Baia Mare

Concurenţă pentru Untold 2016. De la Baia Mare
Baia Mare va găzdui anul viitor cel mai tare festival din Europa de Sud-Est: "care va depăşi Untold de la Cluj". Anunţul a fost făcut de primarul Cătălin Cherecheş, pe scena Festivalului Castanelor.

"Astăzi am hotărât să vă spun ce vom face pe 1 şi pe 2 mai 2016. Ştiţi că la Cluj se face un festival care se numeste Untold, nu ştiu cum se va numi cel de pe 1 si 2 mai, poate Told, dar oricum, în această perioada Baia Mare va avea un festival care va depăşi Untold de la Cluj şi, undeva până pe la 1 Decembrie, împreună, îi vom da un nume acestui festival.

Şi îi vom da numele în aşa fel încât să îi facem pe cei din Cluj, pe cei din Bucureşti, din Constanţa şi din Craiova să umple trenurile şi autobuzele şi să vină spre Baia Mare", a declarat edilul băimărean. 

Până când băimărenii găsesc un nume pentru viitorul festival, prima ediţie a Untold (30 iulie - 2 august) a numărat peste 240.000 de festivalieri. De asemenea, 170 de artiști, între care Avicii, David Guetta, Armin van Buuren, ATB sau Like Mike şi Dimitri Vegas, au creat o atmosferă memorabilă timp de peste 88 de ore. Cluj Arena a găzduit zilnic peste 60.000 de oameni. 

La doar o lună şi jumătate de la finalul ediţiei de debut a festivalului clujean, organizatorii au anunțat deschiderea perioadei de preînregistrări pentru bilete la ediția de anul viitor. Mai multe detalii AICI Festivalul Untold a fost principalul proiect al programului Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015. 

Loading...
Comenteaza