Debut islandez al Cinematecii TIFF

Debut islandez al Cinematecii TIFF
| Foto: Arhiva

Sezonul de toamnă al Cinematecii TIFF debutează joi, 11 octombrie 2018, cu o seară specială dedicată regizorului islandez Benedikt Erlingsson. Două dintre filmele acestuia, Despre oameni și cai și, în avanpremieră, Femeie în război, sunt programate la cinema Victoria.

Titlul original al filmului Despre oameni și cai,  Hross í oss (tradus din islandeză Calul din noi) reflectă, poate, cel mai bine întreaga filosofie a filmului de debut lansat, în 2013, de către Benedikt Erlingsson. Soarta personajelor umane este percepută din perspectiva cailor, relația dintre cele două specii fiind unică, greu de tradus și fascinantă. La fel de fascinant este și decorul în care povestea se derulează; peisajele islandeze copleșesc spectatorul prin frumusețea lor perfectă, fiind o enormă scenografie naturală în care oamenii, crescători de cai, interacționează și dezvoltă povești unice. Pe cât de fericită este viața animalelor în acest decor idilic, pe atât de tristă și plină de probleme e cea a oamenilor. Producția are, însă, un umor aparte, ce duce inevitabil cu gândul la Lars Von Trier; nimic surprinzător dacă ne gândim că, înainte de acest debut, Erlingsson a jucat sub regia acestuia.

Despre oameni și cai a fost o revelație a anului 2014, câștigând premii la numeroase festivaluri internaționale (San Francisco International Film, San Sebastian, Tokyo International Film Festival și multe altele), publicul român având șansa să-l descopere în cadrul TIFF. Joi, 11 octombrie, de la ora 20:00, la cinema Victoria, este momentul perfect de a ne bucura din nou de el pe marele ecran. Filmul va fi reluat și duminică, de la ora 17:30.

Perfecțiunea filmului de debut e dusă mai departe de Benedikt Erlingsson cu Femeie în război / Woman at war, un „film inteligent, care nu doar îți dă o stare de bine, ci și știe cum să abordeze probleme globale stringente, cu mult umor și un sentiment că, în final, se poate face dreptate” (Variety). Halla, o islandeză de condiție de modestă, le declară război celor din spatele unei afaceri locale cu aluminiu, care dăunează naturii. Femeia e gata să riște totul pentru a proteja zonele sălbatice ale Islandei pe care le iubește atât de mult. Când află că un copil își va face loc în viața ei, Halla începe să-și pună întrebări serioase vizavi de manifestul pe care l-a pus în mișcare.

Lucrând cu același director de imagine ca la primul său film (Bergsteinn Björgúlfsson), este firesc să redescoperim și în Femeie la război aceeași grandoare liniștită a naturii islandeze. Filmul este proaspăt câștigător al Art Cinema Award la Filmfest Hamburg și îl readuce pe Erlingsson în cursa pentru premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, fiind nominalizat de Islanda.

În cadrul Cinematecii TIFF de joi filmul va putea fi văzut de la ora 22:00. Biletele pot fi cumpărate în avans online pe www.cinemavictoria.ro și de la casieria Cinema Victoria.

Loading...
Comenteaza