Expoziţie de doar două ore mâine

Expoziţie de doar două ore mâine
Expoziţie de doar două ore, mâine la galeria de pe strada Anatole France 48.

 

Expoziţia Anei-Maria Gruia, intitulată "Din nou, despre Cluj", poate fi vizitată doar mâine între orele 16 şi 18, în organizarea grupului apART e. Expoziţia e una de artă contemporană legată de Cluj direct în atelierul de pictură. "Este o ocazie pentru vizitatori de a intra într-un atelier de artă şi de a vedea procesul de creaţie şi tehnicile folosite de artişti", spun organizatorii.

 

Asociaţia Socio-culturală apARTe prezintă o expoziţie de autor în continuarea celei expuse la Turnul croitorilor în 2010. Ana-Maria Gruia este istoric specialist pe perioada medievală şi tablourile ei reflectă pasiunea pentru acest domeniu. Tehnica este una mixtă şi combină într-un stil personal linogravura şi pictura. Expoziţia reuneşte o serie de lucrări care prezintă scene din Cluj aşa cum ar fi putut el arăta în trecut.

Asociaţia non-profit apARTe s-a înfiinţat în 2002 şi a organizat o serie de expoziţii, târguri de artă şi alte evenimente menite să implice şi să apropie publicul larg de artă dar şi să contribuie la protejarea patrimoniului local.

Loading...
Comenteaza