Încep înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2019

Încep înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban 2019

Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 18, deschide perioada de înscrieri pentru Bursa Alex. Leo Șerban. Inițiativa, menită să promoveze spiritul libertății de expresie, al profesionalismului și al rigorii intelectuale, va avea ca premiu principal o bursă de 2.500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab.

Bursa Alex. Leo Șerban a fost inițiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative și a fost acordată pentru prima dată în 2012, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în memoria celui mai important critic de film român al ultimelor două decenii, totodată un prieten drag al festivalului.

Dacă la primele trei ediții bursa era adresată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, începând din 2018 inițiativa se adresează deopotrivă regizorilor și scenariștilor. Condiția principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediție a bursei este vârsta maximă de 35 de ani.

Până în 25 martie, criticii, regizorii sau scenariștii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivație și descrierile unor proiecte aflate în lucru. Câștigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a TIFF. Totodată, festivalul își propune să sprijine dezvoltarea și realizarea proiectului la care lucrează viitorul bursier, în cadrul programelor specifice pe care le derulează.

Cineaștii care îndeplinesc condiția unică se pot înscrie prin completarea formularului disponibil pe aici https://bit.ly/2GrU2lS. „Când ești la început cu un proiect, un premiu ca acesta e ca o validare extrem de prețioasă. Contează foarte mult să fii încurajat în mod public într-un mediu profesional atât de fain cum e festivalul TIFF”, subliniază Eliza Zdru, câștigătoarea Bursei Alex. Leo Șerban în 2018.

Premiul de 2.500 de euro a ajutat-o pe tânăra cineastă să încheie cu success perioada de cercetare și să înceapă filmările propriu‑zise la documentarul Lecția. ,,Mă aflu acum în plin proces de producție și sper ca filmul să fie gata până la începutul anului viitor”, anunță regizoarea.

La fel ca în cazul ediției anterioare, o mențiune specială va fi acordată și în acest an unui actor român sub 35 de ani ce s-a remarcat printr-un evoluție notabilă într-un scurtmetraj sau lungmetraj care a avut premiera în 2018.

Lista scurtă a celor propuși pentru această mențiune va fi comunicată, în curând, pe www.tiff.ro. Premiul de 1.000 de euro, oferit în parteneriat de Conceptual Lab și TIFF, va fi decernat în cadrul galei de închidere a festivalului. În cadrul ediției din 2018, Mircea Postelnicu a fost premiat pentru rolul interpretat în "Ana, mon amour" (regia, Călin Peter Netzer).

Loading...
Comenteaza