News alert Update Video Foto Nicolas Cage, la Cluj: “Dragi prieteni din Transilvania, vă mulțumesc!” / Unde va pune premiul de la TIFF

Nicolas Cage, la Cluj: “Dragi prieteni din Transilvania, vă mulțumesc!” / Unde va pune premiul de la TIFF
| Foto: Diana Cimpean

Renumitul actor american a primit, sâmbătă seara, Trofeul Transilvania la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Cluj-Napoca. Cage a spus că va pune distincţia pe noptiera de lângă pat şi inima i se va încălzi când se va gândi la prietenii din Transilvania.

Nicolas Cage, invitatul special al ediției 2019 a TIFF, a primit Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale. Ceremonia a avut loc la Casa de Cultură a Studenților (CCS) din Cluj-Napoca. Înainte de înmânarea distincţiei, preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a trecut în revistă momentele importante din cariera marelui actor de la Hollywood.

„Actorul Nicolas Cage a făcut o grămadă de filme şi a lucrat cu regizori celebri, fiind o personalitate unică în felul lui. A făcut filme cu regizori esenţiali din istoria cinematografului mondial, îi amintesc doar pe Francis Ford Copppola, fraţii Cohen, David Lynch, John Woo, Brian de Palma, Martin Scorsese.

A abordat, probabil, cu o versatilitate unică, genuri diferite, a început cu comedii romantice în anii`80, a făcut filme de acţiune cu bugete importante, a făcut filme horror. A ales să lucreze cu inteligenţă, dar şi cu regizori care au avut bugete mai mici, a făcut filme independente”, a spus Giurgiu.

Superstarul american le-a mulţumit fanilor români pentru apreciere şi a amintit de experienţele plăcute de care a avut parte în România, unde a turnat două filme „The Dying of the Light” şi „Ghost Rider – Spirit of Vengeance”.

„Vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi cu Trofeul Transilvania. Am crezut întotdeauna în spiritul locului şi trebuie să mă las inspirat de acest spirit, iar aici în România am simţit un puternic şi bun spirit care m-a influenţat şi pe mine în munca mea.

Fie că a fost vorba de efectul ţării dvs asupra imaginaţiei mele datorită cărţii <<Dracula>> al lui Bram Stoker, a istoriei lui Vlad Ţepeş, ori a experienţei prin care am înnoptat în Castelul lui Dracula şi a minunaţilor Munţi Carpaţi, toate m-au inspirat pe deplin astfel că aş dori să mai fac încă un film aici, cu voi.

Vă mulţumesc încă o dată pentru Trofeul Transilvania, îl voi pune pe noptiera de lângă patul meu iar când mă voi simţi singur la ora 3 dimineaţă, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania, la copiii nopţii, la lupi şi lilieci, la contele Dracula însuşi, iar atunci inima mea se va încălzi”, a spus Cage.

Superstarul american nu a stat şi la proiecţia de gală a filmului "Față în Față/ (Face/ Off)" în care interpretează rolul principal, însă a susţinut un masterclass-ul duminică, 2 iunie, la ora 12:00, la Hotelul Platinia. În aceeași zi, fanii l-au putut admira pe Cage și în horror-ul "Mandy", proiectat de la ora 21:30.

Născut pe 7 ianuarie 1964, într-o familie de origine italiană, plină de personalități din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola și-a dorit încă de mic copil să devină actor, inspirat fiind de idolul său, James Dean.

După ce a urmat cursurile Școlii de Teatru, Film și Televiziune UCLA, a încercat să-l convingă pe unchiul său, legendarul regizor Francis Ford Coppola, să-i acorde șansa de a apărea pe marele ecran. În 1982 a debutat cu un rol minor în comedia "Fast Times at Ridgemont High", iar după numai un an a fost distribuit în primul său rol principal – adolescentul punk din "Valley Girl".

Din dorința de a-și câștiga faima în mod independent și pentru a evita nepotismul, a renunțat la numele de Coppola în favoarea lui Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecția de benzi desenate Marvel Comics.

Cage este cunoscut modul puternic realist în care și-a construit personajele încă de la primele sale roluri importante, reușind să se transpună perfect în rolurile sale foarte diverse, de la  gangsterul din "The Cotton Club" (regia Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din "Birdy" (premiat în 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes).

Până la finalul anilor ’80 avea să cunoască faima internațională, interpretând numeroase roluri în comedii ultrapremiate ca "Peggy Sue Got Married" (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, Raising Arizona (1987) – comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987), distins cu trei Oscaruri și un premiu BAFTA, în care a jucat alături de Cher, dar și în producții precum "Wild at Heart" (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d’Or la Cannes, și "Vampire’s Kiss" (1998), în care actorul, în stilul său caracteristic, mănâncă un gândac viu în fața camerei.

Toate aceste apariții pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood și i-au crescut cota încă din primii ani din carieră. Unul dintre rolurile sale de referință rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar și Globul de aur pentru cel mai bun actor.

Ofertele de a juca în producții cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese impresionante de box-office în blockbustere de acțiune ca "The Rock" (1996, r. Michael Bay), "Face/ Off" (1997, r. John Woo) și "Con Air" (1997, r. Simon West) - toate trei nominalizate la Oscar la diferite categorii, dar și drama romantică "City of Angels" (1998, r. Brad Siberling), alături de Meg Ryan.

Regizori de marcă de la Hollywood ca Brian de Palma sau Martin Scorsese i-au oferit rolul principal în "Snake Eyes" (1998), respectiv "Bringing Out the Dead" (1999). În 2002 a fost nominalizat a doua oară la Oscar pentru "Adaptation" (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de astă dată în dublu rol. În același an a debutat ca regizor cu Sonny, film pe care l-a și produs, cu James Franco în rol principal.

În 2010 a filmat pentru prima dată în România, pe străzile Bucureștiului și la Castelul Bran, pentru blockbuster-ul "Ghost Rider - Spirit of Vengeance", sequel-ul thriller-ului fantasy "Ghost Rider" (r. Mark Steven Johnson), iar în 2014 a revenit în țară pentru filmările la "The Dying of the Light" (r. Paul Schrader).

Loading...
Comenteaza