Noaptea Devoratorilor de Publicitate revine cu 8 ore de spoturi din întreaga lume

Noaptea Devoratorilor de Publicitate revine cu 8 ore de spoturi din întreaga lume

"Noaptea Devoratorilor de Publicitate” va avea loc, simultan, în cele mai importante două oraşe din România, Cluj-Napoca şi Bucureşti. În data de 10 noiembrie 2018.

Păstrând structura consacrată, 8 ore de selecție de spoturi publicitare din întreaga lume, presărate cu
scurte pauze, evenimentul de la Cluj-Napoca se va derula, şi în acest an, la cinematograful „Florin Piersic”, începând cu ora 20:00. Amuzante sau șocante, surprinzătoare și întotdeauna foarte creative, spoturile publicitare prezentate reușesc să probeze, de fiecare dată, faptul că publicitatea este, totuși, o formă de artă, chiar dacă scopul ei final este unul pur comercial. Cinemateca Jean Marie Boursicot va livra, și în acest an, din arhiva proprie, spoturi de colecție.

Pentru ca "devoratorii" să reziste maratonului de proiecții, organizatorii îi vor „obliga” să se dezmorțească în pauze scurte, punctate de umorul lui Nicu Bendea, cunoscut stand-up comedian, prezent la toate ediţiile organizate de Diesel Events.

Preţurile biletelor sunt 50, 60, 70, 80 şi 100 lei, în funcţie de locul din sală. Aceste preţuri includ toate taxele şi sunt valabile doar pentru biletele cumpărate prin www.dieselevents.ro. Agenţiile revânzătoare pot aplica comisioane proprii. Primele 200 de bilete, cumpărate prin www.dieselevents.ro , vor avea o reducere de 10%. Biletele se găsesc la biroul Diesel Events din Piaţa Unirii 10, la cinematograful Florin Piersic şi, online, prin : www.dieselevents.ro, biletmaster.ro, bilete.ro, entertix.ro, eventim.ro şi eventbook.ro. Evenimentul de la Bucureşti va avea loc la Berăria H. 


Loading...
Comenteaza