Premieră la Noaptea Europeană a Muzeelor: circuite speciale în orașele candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Premieră la Noaptea Europeană a Muzeelor: circuite speciale în orașele candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021
Peste 170 de entități culturale din România pregătesc un adevărat regal pentru cea de a XII-a ediție a Nopții Europene a Muzeelor, care va avea loc pe 21 mai 2016.

"Ediția din acest an aduce publicului din România circuite muzeale organizate în mai multe orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), integrează ca demers expozițional de eveniment unitar o multitudine de spații culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spații non-formale și creative) și generează o serie de evenimente conexe, cu o dimensiune multidisciplinară și interactivă, derulate la nivel național în majoritatea orașelor din țară: concerte, proiecții, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete quiz-uri & quest-uri", se precizează în comunicatul Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

Ediția din acest an a evenimentului promite o serie de premiere, printre care: o aplicație gratuită pe telefoanele mobile pe care sunt disponibile tururi ghidate audio-video pentru muzeele care au ales să le realizeze; patru circuite muzeale în orașele candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 - București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timișoara-, realizate în parteneriat cu organizațiile care gestionează candidatura orașelor.

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional. În România evenimentul este organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor - Network of European Museum.

 

Loading...
Comenteaza