Proiecţii în locaţii neconvenţionale la TIFF Sibiu

Proiecţii în locaţii neconvenţionale la TIFF Sibiu
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24–28 iunie, pentru a noua ediție. Proiecţiile vor avea loc în Piaţa Mare, Teatrul Gong, Librăria Habitus și Faust Cafe und Disco, dar şi în spaţii neconveţionale precum pajiștea de la intrarea în Parcul Sub Arini, poalele munților Cindrel, lacul Muzeului în Aer Liber Astra sau Cetatea Cisnădioara.

Piața Mare din Sibiu va fi punctul central al festivalului, unde cinefilii vor putea urmări câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului. Kurt Cobain: "Montage of Heck", primul documentar despre legendarul solist al trupei Nirvana realizat cu cooperarea familiei sale, va deschide seria proiecțiilor din Piața Mare miercuri, 24 iunie, de la 22.00.

Câștigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc din cadrul TIFF 2015, filmul "Comoara", regizat de Corneliu Porumboiu, va rula pe ecranul gigant din piață în a doua zi de festival, iar vineri, 26 iunie, spectatorii vor putea urmări "Trash", cel mai nou film al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru filme ca "Billy Elliot", "The Hours", "The Reader".

Unul dintre cele mai populare filme românești ale ultimului an, "De ce eu?", va rula sâmbătă seară. La proiecție vor fi prezenți regizorul Tudor Giurgiu și o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea și Mihai Constantin și producătorul filmului, Oana Giurgiu. Programul proiecțiilor din Piața Mare se va încheia duminică, 28 iunie, cu spumoasa comedie neagră "Povești trăsnite / Relatos Salvajes", film difuzat în premieră în Sibiu. Toate proiecțiile din Piața Mare încep la ora 22:00. Intrarea este liberă.

În fiecare seară, sibienii vor avea parte de proiecții speciale în locuri neconvenționale. Un prim eveniment de acest fel va avea loc joi, 25 iunie, pe pajiștea de la intrarea în Parcul Sub Arini, când împătimiții sportului rege vor avea ocazia să vadă un documentar despre cel mai bun jucător de fotbal al planetei, Messi. Viața argentinianului Lionel Messi este surprinsă de regizorul Alex de la Iglesia într-un documentar de 93 de minute în care apar mulți fotbaliști importanți în istoria clubului FC Barcelona.

Anul acesta, în premieră, va fi inaugurat un nou spațiu de proiecție, la poalele munților Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului. Vineri, 26 iunie, în cea de-a treia zi de festival, la Gura Râului va rula comedia ce a deschis festivalul de la Cluj, "Povești trăsnite", de la 21:45. Totodată, începând cu ora 18:00, producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăți culinare specifice zonei pentru un picnic potrivit unei seri de vineri.

Tot pe 26 iunie, de la ora 22:00, scena de pe lacul Muzeului în Aer Liber Astra va fi gazda unei proiecții cu tematică acvatică. "Marea Neagră / Black Sea", regizat de Kevin Macdonald, spune povestea unui fost căpitan de submarin, întruchipat de Jude Law, angrenat în căutarea unei comori aflate pe fundul Mării Negre. Filmul va fi proiectat în premieră în România.

Sâmbătă, de la ora 21:30, în fabuloasa Cetate Cisnădioara, DJ-ul francez Radiomentale va acompania live capodopera "Aurora / Sunrise" (1927), în regia lui F.W. Murnau.

TIFF Sibiu le propune spectatorilor alte trei spații de proiecție permanente, pe lângă Piața Mare: Teatrul Gong, Librăria Habitus și Faust Cafe und Disco. La Teatrul Gong vor rula filme precum "Despre oameni și oi", câștigătorul Premiului Special al Juriului și Premiului Publicului la TIFF 2015 sau "Carmen", regizat de Doru Nițescu, în timp ce pe ecranul Librăriei Habitus vor fi proiectate, printre altele, fermecătorul "Beatles", despre beatlemania anilor '60, filmul Wild, difuzat în premieră la Sibiu în prima zi de festival sau "Youtube Bazaar", un documentar de Dan Chișu despre unul dintre primii vloggeri autohtoni, Bahoi.

Tot la Teatrul Gong, sibienii vor putea vedea filmul "Live" și vor putea discuta împreună cu regizorul Vlad Păunescu, actorii Rodica Lazăr și Tudor Chirilă, pe marginea acestei pelicule. Faust Cafe und Disco, din Piața Mică, va fi locul în care tinerii împătimiți de muzică vor putea viziona producții despre nume legendare care au influențat istoria muzicii.

TIFF Sibiu 2015 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc - APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu.

 

Loading...
Comenteaza