Şeful de la Tribuna propune puşcărie pentru ziariştii care scriu lucruri neadevărate

Şeful de la Tribuna propune puşcărie pentru ziariştii care scriu lucruri neadevărate
Şeful publicaţiei culturale clujene Tribuna, Mircea Arman, a uluit audienţa, în cadrul unei dezbateri prilejuite de lansarea unor volume de Andrei Marga, respectiv Cornel Nistorescu, propunând puşcărie pentru ziariştii care scriu cuvinte denigratoare, fără a le proba, despre o persoană. El a înjurat şi ameninţat totodată, un ziarist.

Evenimentul de lansare a cărţilor "Guvernanţă şi guvernare", de Andrei Marga, şi a două volume de reportaje scrise în 1978-1988, respectiv 1990-1995 de Cornel Nistorescu, apărute la editura Compania, s-a prelungit într-o dezbatere despre starea presei. Aceasta după ce Nistorescu a subliniat că nu poate vorbi despre reportajele sale din trecut cât timp presa se află în degringoladă. Jurnalistul consideră necesară o reglementare mai bună a domeniului mass media.

Managerul publicaţiei culturale clujene Tribuna, susţinută de Consiliul Judeţean, Mircea Arman, a solicitat pedepsirea penală a ziariştilor care scriu lucruri neadevărate despre o anumită persoană. El a menţionat că un ziarist nu poate să facă pe cineva comunist sau securist, fără să poată prezenta o probă în acest sens şi să rămână nepedepsit.

Managerul de la Tribuna a cerut ca atunci când scrie lucruri denigratoare, ce nu pot fi dovedite, ziaristul respectiv "să meargă la puşcărie, acolo unde îi este locul". Organizatorul evenimentului, Petru Romoşan, şi-a manifestat susţinerea pentru Arman, Nistorescu simţind însă nevoia să intervină.

"Lucrez de 40 de ani în presă, nu pot fi de acord cu aşa ceva, să trimitem în astfel de situaţii un ziarist la puşcărie. Nu se întâmplă aşa în ţări mai democratice", a punctat Nistorescu, care a insistat pe nevoia de reglementare a domeniului presei, dezaprobând însă măsura propusă de Arman.

Managerul de la Tribuna şi-a nuanţat ulterior poziţia, menţionând că în fapt este suficientă o amendă penală, motivând opţiunea pentru o pedeapsă penală prin faptul că unele persoane nu au posibilităţi financiare de a intenta proces civil unui ziarist, deoarece au de plătit taxa de timbru. "Nu este nevoie să meargă nimeni la închisoare, se poate da o amendă penală", a punctat Arman.

La scurt timp între fostul şef al TVR Cluj, Romeo Couţi, care a avut o intervenţie în cadrul evenimentului şi ziaristul Mihai Şoica, situat în spatele sălii, a apărut o contră verbală, pe tema ideii materiale de presă "scrise la comandă", moment în care Arman a "intrat pe fir"; totul sub privirile mirate şi nedumerite ale lui Nistorescu şi Marga, aflaţi în faţă.

Managerul revistei culturale fondate de Ioan Slavici l-a înjurat de cele sfinte şi de mamă pe Şoica, zicându-i că, dacă îl întâlneşte pe stradă, "poate fac şi puşcărie". Apoi s-a ridicat foarte nervos şi s-a apropiat de ziarist spunându-i "Te aştept când ieşi!" şi "Îţi sparg fălcile!", Arman ieşind din sală. S-a întors însă în foarte scurt timp, aşezându-se de această dată pe unul din scaunele din faţă.

Între timp comportamentul lui Arman a fost semnalat şi invitaţilor, în continuare nedumeriţi şi uşor stânjeniţi de turnura pe care a luat-o dezbaterea. După încheierea evenimentului, Arman s-a lăudat cu forţa sa, nu intelectuală, ci fizică: "Ridic 180 kg!". Pe fondul discuţiilor ulterioare, Arman şi-a mai domolit tonul.

Arman şi Şoica se află în conflict după ce ziaristul a scris într-un articol publicat pe Evenimentul Zilei că managerul publicaţiei a fost judecat pentru că a condus sub influenţa alcoolului. Arman a fost în centrul scandalui de la revista culturală în primăvara, respectiv vara acestui an. El a intrat în conflict cu redactorii, aceştia reclamând comportamentul abuziv al noului manager. Poziţia lor a fost susţinută de numeroase organizaţii culturale, fiind transmise şi scrisori către Consiliul Judeţean, for care subvenţionează publicaţia. În cele din urmă conflictul a fost aplanat.

Loading...
Comenteaza