News alert Video Show exclusiv Armin Van Buuren la Untold 2019

Show exclusiv Armin Van Buuren la Untold 2019

Armin Van Buuren a creat un show unic, exclusiv la nivel mondial, pregătit special pentru festivalul Untold. Show-ul de la Cluj-Napoca va avea de la artiști invitați pe scenă, până la cele mai tari inovații în materie de efecte speciale și producție audio video.

Artistul este cunoscut pentru inovație în materie de tehnologia pe care o folosește pentru a crea show-uri excepționale ca și Armin Only și Armin Only Intense. Un exemplu  a fost introducerea în show-urile sale a unui dispozitiv de control a luminilor prin senzori aplicați pe brațele lui, tehnică pe care a adus-o și în România, la festivalul Untold.

Armin van Buuren a promis încă de anul trecut, că pentru ediția aniversară din acest an va pregăti un show special pentru fanii din România care, anul trecut au stat mai bine de 7 ore în fața scenei principale a festivalului Untold. “N-ar trebui să spun asta, dar anul viitor se va întâmpla ceva special!”, a declarat Armin van Buuren, la Untold 2018. Artistul promite că „Armin Untold” va însemna momente incredibile care vor depăși orice așteptări, iar organizatorii spun că va fi show-ul anului în Europa.

Armin van Buuren a legat încă de la prima ediție a festivalului o prietenie frumoasă și o conexiune unică cu fanii festivalului Untold. De la an la an a crescut publicul care îl așteaptă în fața scenei, au crescut emoțiile atât pentru fani cât și pentru artist ,dar au crescut și orele show-ului său, fiind de departe cele mai lungi set-uri puse pe scena unui festival din lume.

Ediția din 2019 a festivalului Untold va avea loc, în perioada 1-4 august, la Cluj-Napoca. 

VEZI ȘI Armin van Buuren a mixat șapte ore la UNTOLD 2018

Luni dimineață, la ora 09:00, DJ-ul Armin van Buuren încă mixa pe scena festivalului, pe care urcase la ora 02:30.  DJ-ul și-a încheiat recitalul, din care a transmis două ore live pe contul personal de Facebook, cu un cântec compus de el, pe care l-a dedicat clujenilor.

DJ-ul a încheiat show-ul după șapte ore şi a spus că a fost ceva de Cartea Recordurilor, afişând pe ecran mesajul în limba engleză ”Mulţumesc, România!” şi spunând ”Mulţumesc, Untold!”. La final, a coborât în mijlocul mulțimii dând mâna cu fanii și acordând autografe. Și anul trecut DJ-ul olandez a mixat timp de şase ore, până la răsărit, pe scena Untold.



Loading...
Comenteaza