Solistul trupei clujene Altar va cânta într-o operă rock, la Londra

Solistul trupei clujene Altar va cânta într-o operă rock, la Londra
Solistul trupei clujene Altar va cânta într-o operă rock, la Londra
Solistul trupei clujene Altar va cânta într-o operă rock, la Londra

Patru soliști vocali, acompaniați de o orgă clasică, o cvartet de coarde și o trupă rock. Spectacolul “Cruel” promite o interpretare grandioasă a unei lucrări fusion, fiind inspirat de lucrările lui Mozart, Brahms sau Schubert, dar amintind de Nirvana, Dream Theater sau AC/DC.

Îmbinare între rock, clasic și muzică religioasă, opera rock în regia lui Cezar Ghioca va avea premiera mondială în 7 iunie, la Târgu-Mureș. Parte din suita manifestărilor prilejuite de Festivalului Regal de Operă Virginia Zeani, spectacolul reunește, într-un proiect experimental, mai mulți artiști.

Aceștia sunt Alexandru Arnăutu Vraciu – cunoscut publicului larg în urma aparițiilor  în emisiuni de televiziune precum Vocea României sau XFactor, artista de operetă Raluca Stoica – a cărei voce testată în musical, jazz, pop-rock sau canto clasic, a fost aplaudată, la Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian din București, în rolul Doica în musicalul „Romeo și Julieta”.

Urcă pe scenă Andy Ghost, solistul vocal al formaţiei Altar din Cluj, artista heavy metal de origine maghiară Sara Hajdu. Compoziția este semnată de Tibor Molnar, membru al Filarmonicii Târgu-Mureș și fondator al trupei rock The Harriers. După premiera mondială la Festivalul Virginia Zeani, lucrarea va fi prezentată într-o serie de concerte în Marea Britanie, începând cu spectacolul programat în 22 octombrie, în teatrul londonez Troxy.

Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru (județul Mureș).

Doctor în filozofia artelor spectacolului, Cezar Ghioca, care a semnat o suită de musicaluri în premieră în România, montează povestea profundă și sensibilă a unor personaje care încearcă să-și înțeleagă destinul plasând explicațiile undeva între soartă și coincidență, în timp ce invită publicul să evalueze o suită de întâmplări obișnuite de viață și să fie părtaș la experiențele și emoțiile fiecărui personaj.

Peste aceste experiențe omenești – spun artiștii implicați în proiect -, triumfă puterea Creatorului, iar opera este în sine un mesaj de mulțumire și un îndemn la speranța, la a dori, a încerca și a crede în propriile visuri.

“”Cruel”, de Tibor Molnar, este o operă muzicală originală, a cărei apartență la un gen muzical clasic este foarte greu de definit. Este un amestec de poem simfonic rock cu o operă/ musicalpop/ rock.

Povestea se bazează pe explorarea emoțională a unei relații de dragoste puțin probabilă dintre un bărbat aflat deja într-o relație amoroasă stabilă și o femeie libertină, bolnavă de cancer. Impresionantă este acuitatea, profunzimea și multitudinea de fațete revelate de acestă explorare în termeni muzicali.

Suprapunerea stilistică în plan compozițional a unui stil ”neoclasic - neobaroc” cu sonoritățile rock împinse spre heavy metal, realizată cu mult bun gust și justificare dramatică, surprinde dinamica sentimentelor ce pendulează de la agonie la extaz în încercarea futilă de a echilibra moralitatea cu tăvălugul de neoprit al dorinței pătimașe”, spune regizorul.

Cea de-a III-a ediție a festivalului are loc la Târgu-Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie. Cele trei orașe găzduiesc evenimente de înaltă ținută, concerte extraordinare, spectacole pentru copii, evenimente dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de cei mai importanți profesioniști ai operei mondiale.

Tineri artiști din toate țările lumii, din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia concurează în cadrul “L'Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” pentru Marele Trofeu care poartă sigiliul Regelui Mihai I.

 

Loading...
Comenteaza