Trupă din Polonia, câștigătoare a Concursului Internațional Jazz in the Park

Trupă din Polonia, câștigătoare a Concursului Internațional Jazz in the Park

Cu un sound experimental puternic și aducând tonuri proaspete în jazz, trupa poloneză Fraktale a câștigat cea de-a cincea ediție a Concursului Internațional Jazz in the Park. Competiția și-a desemnat câștigătorii, la Cluj-Napoca, după două zile intense și pline de energie, care au adunat 7.500 de persoane în Iulius Parc.

Originară din Cracovia (Polonia), Fraktale a reușit să impresioneze juriul concursului prin originalitate și forță, câștigând astfel marele premiu oferit de firma Endava, în valoare de 2.000 de euro. ’’Să fim sinceri, încă nu ne vine să credem că am câștigat. Au fost o mulțime de trupe extrem de bune, chiar ne-a plăcut aici. Noi doar ne doream o călătorie gratuită în România, până la urmă am câștigat. Suntem surprinși, e minunat. A fost poate cea mai magică zi din viața noastră’’, a declarat Rafal Rataj, pianistul grupului.

Ehud Ettun Trio, o trupă de jazz din Israel care continuă tradiția unor muzicieni precum Chick Corea, Carla Bley sau Ray Brown, s-a clasat pe locul doi și a plecat acasă cu 1.000 de euro, premiu oferit de Yamaha.

Premiul trei, constând în echipamente muzicale de 500 de euro din partea companiei Acoustic Density, a revenit trupei MING (Serbia), care a reunit patru voci feminine foarte echilibrate și curate. Datorită valorii artistice indiscutabile, organizatorii Jazz in the Park au decis ca toate cele trei trupe câștigătoare să urce anul acesta pe scena festivalului care va avea loc în 4-7 iulie, la Cluj-Napoca.

Project Connections, patru tineri din Sofia (Bulgaria) care au impresionat cu fusion-ul balcanic și cu prospețimea ideilor, a câștigat premiul Best Jazz Composition, care a constat în 1.000 de lei și a fost oferit de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj.

Premiul Best Club Performance a mers către trioul berlinez Grey Paris, cu un incredibil sound cinematic electro-acustic. Trupa au fost recompensată de Staropramen cu un miniturneu în patru orașe din România. De asemenea, a fost aleasă de către Răzvan Scurtu, membru al juriului și director artistic al Smida Jazz Festival, să cânte anul acesta pe scena evenimentului pe care îl reprezintă.

Juriul Concursului Internațional Jazz in the Park a acordat și trei mențiuni celor mai buni instrumentiști din festival. Acestea au mers către saxofonista Michaela Turcerová, din trupa cehă Szabó/ Turcerová / Maceček, trompetistul belgian Jean-Paul Estievénart și pianistul Sergiu Chirileasa, membru al trupei românești Lost in 13. Fiecare a primit un voucher de 250 de euro, valabil în orice magazin Yamaha din Europa.

’’Calitatea concursului a fost mult peste ce ne-am așteptat și sunt în asentimentul tuturor membrilor juriului când spun că a fost cel mai bun concurs de jazz la care a participat fiecare dintre noi până acum. Faptul că la finalul acestuia membrii juriului au venit cu propuneri relativ diferite pentru trupele câștigătoare dovedește că am avut o misiune dificilă și că valoarea formațiilor a fost foarte apropiată.

Am avut parte nu doar de trupe de jazz cu un ridicat nivel tehnic, care au acoperit destul de multe stiluri, de la standard până la nu jazz, ci și de un public avizat, iubitor de nou și apreciat de toate trupele din concurs’’, a declarat Horea Marc, președintele juriului și stage managerul festivalului.

Ediția a cincea a Concursului Internațional Jazz in the Park, care a avut loc în 3-5 mai, a adus în fața publicului iubitor de jazz 15 trupe din 11 țări: Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Polonia, Serbia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Israel și România. Acestea au fost selectate din cele 57 de trupe tinere de jazz înscrise în concurs din întreaga Europă, și nu numai.

Pe scena aflată în Iulius Parc au concurat Aleksandra Kutrzepa Quartet (Polonia), Ehud Ettun Trio (Israel), Fraktale (Polonia), Grace Kim & The Skittles (Marea Britanie), Grey Paris (Germania), Gypsy Jazz Trio Belgrade (Serbia), Ikigai Collective (Serbia), In Trio (Olanda), Jakub Paulski Trio (Polonia), MING (Serbia), Project Connections (Bulgaria), Jean-Paul Estievenart (Belgia), Sebestyen Patrik Quintet (Ungaria) și Szabó/ Turcerová / Maceček (Cehia), Lost in 13 (România).

Juriul internațional care a desemnat trupele câștigătoare a fost format din Ștefan Vannai – membru onorific, coordonatorul festivalului Jazz Napocensis, Peter Dimitrov – directorul festivalului A to Jazz (Bulgaria), Mihai Moldoveanu – basistul trupei Jazzybit, George Durbălău – podcaster, ex-redactor șef revista Sunete, Răzvan Scurtu – director artistic Smida Jazz Festival și Horea Marc – stage manager Jazz in the Park.

Loading...
Comenteaza