Violonistul Aylen Pritchin, pe scena Filarmonicii Cluj

Violonistul Aylen Pritchin, pe scena Filarmonicii Cluj

Stagiunea Filarmonicii din Cluj continuă cu un concert simfonic sub bagheta tânărului dirijor Andrei Feher și cu participarea violonistului Aylen Pritchin.  

Prima lucrare din programul serii, "Vals trist", de Jean Sibelius, este una dintre cele mai populare lucrări ale compozitorului finlandez. Parte a muzicii de scenă pentru piesa "Kuolema (Moartea)", de Arvid Järnefelt, "Vals trist" are în centru o femeie care dansează în braţele morţii, crezând că este soţul ei, demult stins din viaţă.

Searava continua cu "Concertul pentru vioară", al lui Sibelius, care este dominat, în mare parte, de aceeaşi atmosferă nostalgică, de data aceasta completată şi de rezonanţele folclorice scandinave. Vasul revine şi aici, în ultima parte a concertului.

În încheiere, "Simfonia nr. 2 în do minor, op. 17", de Piotr Ilici Ceaikovski. Supranumită de Nicolai Kaşkin – critic muzical şi prieten al lui Ceaikovski – Mica Rusie, ca un apelativ pentru Ucraina,  simfonia abundă în melodii populare ucrainene şi s-a bucurat de o primire extraordinar de entuziastă din partea publicului şi a criticilor muzicali ai Moscovei.

Concertul va avea loc vineri, 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai. Începând de săptămâna viitoare, stagiunea va continua cu Festivalul Mozart.

 

 

 

 

Loading...
Etichete
Comenteaza