Ziua marii decizii. Emil Boc şi Alin Tişe, la Bucureşti. Clujenii, chemaţi în stradă

Ziua marii decizii. Emil Boc şi Alin Tişe, la Bucureşti. Clujenii, chemaţi în stradă
Vineri, de la ora 17:15, la sediul Bibliotecii Naționale a României, la Bucureşti, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Culturii, Corina Şuteu, împreună cu președintele juriului de experți, Steve Green, și cu reprezentanții Comisiei Europene vor face public numele orașului recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România.

Primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, dar şi alţi reprezentanţii ai societăţii civile clujene se află deja la Bucureşti, pentru aşteptarea deciziei.

Asociaţia Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii a postat pe Facebook o fotografie a delegaţiei clujene, făcută pe scările Bibliotecii Naționale a României din Bucureşti, însoţită de mesajul „Suntem o comunitate! Suntem Cluj-Napoca", în care alături de Emil Boc şi Alin Tişe, apar, printre alţii, fostul Ministru al Culturii, Hegedus Csilla, activistul civic Szakats Istvan şi arhitectul Eugen Pănescu.

Pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 concurează orașele Baia Mare, București, Cluj-Napoca şi Timișoara, care își vor susține prezentările în fața juriului de experți independenți.

În data de 11 august 2016, dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost trimis către Ministerul Culturii. Proiectul de candidatură și angajamentul de susținere financiară în perioada 2017-2022 au fost reconfirmate de către Consiliul Local Cluj-Napoca în iulie 2016. Deliberativul local a hotărât atunci că va aloca 15 milioane de euro dacă Clujul va deveni Capitală Europeană a Culturii, special pentru acest eveniment.

Clujenii, chemaţi să afle în stradă decizia privind Capitala Culturală Europeană 2021

Chemarea a fost lansată pe reţeaua de socializare Facebook, după anunţul făcut de Ministrul Culturii, potrivit căruia vineri, de la ora 17:15 va fi făcut public numele oraşului care va fi noua Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Mesajul scris pe Facebook se adresează tuturor categoriilor sociale, etnice şi religioase ale Clujului şi este scris în mai multe limbi:

„Vino vineri 16 septembrie la ora 16:00 în Piața Unirii pentru a aștepta împreună timp de o oră decizia juriului privind decernarea titlului de Capitală Culturală Europeană!
Vino să fim împreună, în centrul orașului care ne aparține, români, maghiari, germani, evrei, romi,
ortodocși, catolici, protestanți,
bogați, săraci - toți cetățenii Clujului!
Dacă câștigăm, câștigăm împreună.
Dacă pierdem, pierdem împreună.
E un moment unic de a spune: suntem împreună."

 

 

Loading...
Comenteaza