Clujenii au restanţe de 136 de milioane de euro la bănci

Clujenii au restanţe de 136 de milioane de euro la bănci
Scăderea în acest an a salariilor şi deprecierea leului în raport cu euro îşi pun amprenta pe capacitatea celor care s-au împrumutat pentru a-şi achita datoriile către instituţiile de credit.
În ciuda faptului că statisticile indică un început de redresare a situaţiei financiare a agenţilor economici din judeţ şi scăderea ratei şomajului, clujenii au dificultăţi tot mai mari la rambursarea creditelor bancare. Restanţele acestora au ajuns în octombrie la 136 de milioane de euro.

Volumul creditelor în lei contractate de clujeni pe parcursul lunii octombrie a cunoscut o uşoară creştere, de 1,31% faţă de septembrie, arată ultimele date publicate de Banca Naţională a României (BNR). Atât faţă de începutul anului, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut situaţia este mai rea. În comparaţie cu ianuarie 2010, volumul creditelor în lei luate de clujeni a scăzut cu 4%, iar în raport cu octombrie 2009, cu 20%, până la 2,6 miliarde de lei. Creditele în valută au avut în 2010 o evoluţie comparabilă cu cea a împrumuturilor în lei, cu singura diferenţă că, faţă de octombrie 2009, creditarea s-a redus cu numai 6%.

Cea mai dificilă situaţie se înregistrează la rambursarea creditelor, în special la împrumuturile în valută, acolo unde restanţele se acumulează de la o zi la alta, atât din cauza scăderii veniturilor, cât şi a aprecierii monedei europene în raport cu leul. Datele BNR arată că, faţă de luna ianuarie 2010, restanţele la creditele în lei au crescut cu 45%, iar cele la împrumuturile în valută, cu 49%. Faţă de anul trecut, restanţele s-au majorat, în medie, cu 55%, avansul maxim fiind semnalat la creditele în valută, unde au crescut cu 61%.

La ora actuală, clujenii înregistrează întârzieri mai mari de 30 de zile la rambursarea creditelor în valoare de 571 milioane lei, adică de 136 de milioane de euro. Ponderea restanţelor în soldul creditelor este de 7,2%, un nivel similar fiind înregistrat în Bucureşti. La nivel naţional, volumul restanţelor la credite s-a ridicat în octombrie la 15,9 miliarde de lei.

Un leu mai slab, salarii mai mici

De la începutul acestui an leul s-a depreciat cu 6% în comparaţie cu moneda europeană. În paralel cu această tendinţă, salariul mediu net pe judeţ a scăzut din ianuarie şi până la începutul lui septembrie cu peste 9%.

Loading...
Comenteaza