Datoriile clujenilor la bănci s-au triplat

Datoriile clujenilor la bănci s-au triplat
Restanţele acumulate în decembrie la creditele luate în lei şi în valută au ajuns la 762 de milioane de lei, faţă de 273 de milioane în anul precedent.
Clujenii se înglodează tot mai tare în datorii. Dacă la împrumuturile făcute în lei situaţia nu este chiar tragică, valoarea restanţelor la creditele luate în valută a săltat de la 144 de milioane de lei la aproape 500 de milioane.

La sfârşitul lunii decembrie, datoriile acumulate la Cluj la creditele în lei şi valută înregistrau o creştere de 9,4% faţă de luna precedentă şi de aproape trei ori mai mare decât în decembrie 2009. Conform Băncii Naţionale a României (BNR), cea mai dificilă situaţie o aveau clienţii cu împrumuturi în valută: restanţele lor s-au majorat cu 16% faţă de noiembrie şi de 3,4 ori comparativ cu decembrie 2009. În ceea ce priveşte datoriile la creditele în lei, decembrie a fost prima lună din 2010 în care am avut parte de o uşoară scădere: 268 de milioane de lei, faţă de 275 în noiembrie. În decembrie 2009, datoriile clujenilor la creditele în lei atingeau 129 de milioane de lei.

“Pe segmentul creditelor în valută creşterea a fost determinată şi de aprecierea francului elveţian în raport cu leul. Sunt mulţi care au contractat credite în această monedă în anii premergători crizei, iar francul a atins în decembrie niveluri maxime faţă de leu. Declinul restanţelor la creditele în lei poate fi explicat şi prin reducerea dobânzilor, renegocierea contractelor, reeşalonări sau pe baza primelor de Crăciun luate de unii salariaţi”, afirmă Andrei Rădulescu, analist la compania de brokeraj Target Capital.

Specialiştii financiari sunt de părere că problema restanţelor s-ar putea agrava. “Maximul restanţelor va fi atins în perioada următoare. Au crescut preţurile, veniturile au scăzut, iar o bună parte din cei care şi-au reeşalonat creditele au început să aibă din nou probleme. Băncile au fost indulgente până acum. Principalul client a fost statul, iar marile bănci au reuşit să realizeze profit. În momentul în care vor da drumul la creditare, vor începe să execute cu adevărat creditele ipotecare, fiindcă acolo problema este mult mai mare decât se observă în realitate. Atunci vor avea şi cumpărători”, consideră Adrian Robescu, director Optima Finance.

La nivel naţional, în decembrie restanţele la credite au scăzut cu 1,2% faţă de noiembrie, la 16,1 miliarde de lei. Potrivit BNR, ponderea acestor datorii în totalul împrumuturilor a ajuns să reprezinte 7,66%. La sfârşitul lunii noiembrie restanţele reprezentau 7,8% din volumul creditelor. Creşterea este mare deoarece la finele lui 2009 ponderea restanţelor în totalul creditelor era de 4,05%. Cea mai grea situaţie, pe judeţe, se înregistra la Galaţi (13,66%), Alba (12,86%) şi Bistriţa-Năsăud (12,72%).

Din punctul de vedere al economiilor, situaţia s-a mai îmbunătăţit în comparaţie cu cea a creditelor. Informaţiile publicate de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) arată faptul că valoarea medie a depozitelor populaţiei a urcat în ultimul trimestru al anului trecut la 6.700 lei (1.600 euro), faţă de 5.900 de lei în ultimul trimestru din 2009. Potrivit datelor FGDB, valoarea medie a depozitelor populaţiei a crescut constant de la începutul lui 2009, în timp ce economiile companiilor s-au depreciat continuu.

Conform unui studiu realizat de compania de cercetare GfK, 47% dintre clienţii băncilor din România se aşteaptă la o înrăutăţire a situaţiei financiare anul acesta şi numai 15% speră într-o îmbunătăţire. 43% dintre persoanele chestionate au spus că s-au confruntat cu reducerea venitului anul trecut , 21% au avut probleme la plata facturilor, iar 11%, la achitarea ratelor la bancă. Peste 80% dintre persoanele chestionate au declarat că nu au niciun fel de economii. În zona Transilvaniei, 27% dintre cei chestionaţi au menţionat că deţineau economii, dar numai 2% dintre ardeleni erau siguri că vor reuşi să mai pună bani deoparte în 2011.

Restanţele clujenilor la bănci

Decembrie 2010
Credite în lei 268 mil. lei
Credite în valută 494 mil. lei
Total 762 mil. lei

Decembrie 2009
Credite în lei 129 mil. lei
Credite în valută 144 mil. lei
Total 274 mil. lei

Sursa: BNR


Loading...
Comenteaza