Bătaie pe hale la Cluj. Tot ce se livrează nou, ocupat imediat

Bătaie pe hale la Cluj. Tot ce se livrează nou, ocupat imediat
Cererea de spaţii logistice şi industriale a crescut cu peste 50% în primele şase luni din 2017, depășind estimările pentru tot anul. 70% din suprafața închiriată în este în proiecte din București, iar 10%, în Vest și Nord-Vest (Cluj, Oradea, Timişoara), estimează experţii JLL România.

Cererea totală de spații industriale și de logistică a crescut în trimestrul II, astfel că suprafața închiriată de companii a depășit 350.000 mp, cu 54% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut. În al doilea trimestru cererea de spații industriale a ajuns la 180.000 mp, nivel comparabil cu cel înregistrat în primele trei luni din acest an. Solicitările noi au crescut în primul semestru cu 51%, la 229.800 mp, reprezentând 65% din suprafața tranzacționată.
 
„Cererea pe piața industrială și de logistică a depășit estimările noastre, închirierile din prima jumătate a anului fiind peste nivelul pe care noi îl previzionam pentru întreg anul 2017. Dacă se păstrează ritmul de creștere de până acum, am putea să fim martorii unui nou record al cererii, în condițiile în care anul trecut companiile au închiriat 460.000 mp, reprezentând un maxim istoric”, a declarat Costin Bănică, associate director la JLL România.

Motoarele pieţei: comerţul şi logistica
 
Ca ofertă nouă, de la începutul anului în România au fost livrate trei proiecte totalizând 72.000 mp, iar alți 312.000 mp urmează să fie gata până la sfârșitul anului. Cererea nouă de spații industriale a depășit de peste trei ori oferta nouă de pe piață, astfel că gradul de neocupare se menține extrem de redus, în condițiile în care tot ceea ce se livrează nou este deja ocupat de chiriași. Stocul modern de spații industriale și de logistică este de 2,7 milioane de metri pătrați.
 
Structura cererii pe domenii de activitate arată că retailul și logistica sunt motoarele pieței (65% din suprafața închiriată), în timp ce producția câștigă și teren (22%), deși cele mai multe firme preferă să își dezvolte propriile spații. 70% din suprafața de spații logistice și industriale închiriată în primele șase luni este în proiecte din capitală, iar 10%, în Cluj, Oradea, Timişoara. Contracte au mai fost semnate pentru proiecte în Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roman.
 
JLL este specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar. Înregistrând venituri anuale de 5,4 miliarde dolari, ea activează în 80 de țări și înglobează 77.000 de angajați. Compania oferă servicii de management și servicii imobiliare externalizate pentru 409 milioane mp. Divizia de management al investiţiilor, LaSalle, administrează active imobiliare de 60,1 miliarde de dolari. 

 
Top tranzacții semestrul I

Proiect............................Chiriaş......................Oraş.....................Suprafaţă 

CTPark Bucharest..............DSV..........................Bucureşti................55.000 mp
CTPark km 23..................DSV .........................Bucureşti................35.000 mp
CTPark Bucharest West.....NOD..........................Bucureşti................31.000 mp
WDP Roman....................Profi..........................Roman..................27.000 mp
Căteasca Argeş................Arctic.........................Piteşti....................21.000 mp
P3..................................Tibbett......................Bucureşti................17.000 mp
P3..................................Altex.........................Bucureşti................15.000 mp
WDP...............................Carrefour...................Bucureşti................11.500 mp
LogIQ Mogoşoaia.............Fildas.......................Bucureşti.................11.500 mp

Sursa: JLL

 

 

 


       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
Loading...
Comenteaza