Proiectele autostrăzilor Câmpia Turzii – Târgu-Mureş şi Sebeş – Turda, trimise la Bruxelles

Proiectele autostrăzilor Câmpia Turzii – Târgu-Mureş şi Sebeş – Turda, trimise la Bruxelles
Autoritățile române accelerează pregătirea proiectelor majore, ca tronsoanele de autostradă Câmpia Turzii - Târgu-Mureș și Sebeș - Turda, tronsonul de cale ferată Gurasada – Simeria, magistrala 6 de metrou București - Otopeni, ce urmează a fi trimise spre aprobare Comisiei Europene până la finalul anului, a informat Corina Creţu, comisar european pentru politică regională.

Aceasta l-a primit la Bruxelles pe ministrul transporturilor din România, Felix Stroe, pentru a discuta despre proiectele de transport și propunerile de proiecte din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC).
 
Corina Creţu a relevat progresul României în îndeplinirea precondiţiilor aferente investiţiilor în transport, în special încheierea contractelor de performanță cu furnizorii majori de servicii de transport și cu beneficiarii – Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), CFR SA, Metrorex, precum și înființarea Autorității de Reformă Feroviară. Comisarul şi-a exprimat încrederea cu privire la angajamentul ministrului de a utiliza complet fondurile disponibile în perioada curentă.

"România are la dispoziţie peste 5 miliarde de euro în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Pentru a absorbi eficient această sumă avem nevoie de o planificare realistă, o pregătire amănunțită și o implementare eficientă a proiectelor de transport. Sper ca întârzierea de până acum în pregătirea și implementarea noilor proiecte de transport să fie recuperată", a spus comisarul european.
 
Creţu a subliniat necesitatea ca Ministerul Transporturilor să aibă un rol de lider în managementul părților implicate în proiecte. Litigiile contractuale între antreprenori și beneficiarii majori de transport, cum ar fi CNAIR și CFR SA, au dus la întârzieri în implementarea proiectelor.

În prezent, autoritățile române colaborează cu experți internaționali pentru a elabora un nou contract standard, cu clauze de arbitraj pentru soluționarea conflictelor, în loc să recurgă la instanțele judecătorești obișnuite. Astfel s-ar facilita și accelera implementarea proiectelor de transport cu finanțare europeană şi a celor cu finanţare națională. 5,1 miliarde de euro sunt disponibile pentru transport în cadrul POIM pentru perioada 2014-2020.
 
POIM 2014-2020  în România

  • autostrăzi, drumuri: 2,65 miliarde euro
  • căi ferate: 1,49 miliarde euro
  • metrou București-Ilfov: 0,54 milarde euro
  • căi navigabile, porturi maritime: 0,27 miliarde euro
  • transport multimodal: 0,07 miliarde euro
  • TEN-T aeroporturi: 0,04 miliarde euro
  • protecția mediului: 0,02 miliarde euro

Sursa: CE

Loading...
Comenteaza