5.000 de ciorcârlii vor fi ucise la Cluj. “Demers cu dedicație pentru vânătorii italieni”

5.000 de ciorcârlii vor fi ucise la Cluj. “Demers cu dedicație pentru vânătorii italieni”

Grupul Milvus condamnă decizia Ministerului Mediului de a da liber la împușcarea a aproape o jumătate de milion de ciocârlii de câmp în România. La Cluj au putut fi omorâte anul trecut până la 10.000 de astfel de păsări în sezonul 2018-2019, iar în actualul sezon, până la 5.000, conform statisticilor.

Organizația precizează că Ministerul Mediului a dat publicității cota de vânătoare pentru ciocârlia de câmp, fiind vehiculat numărul de 440.000 de indivizi din această specie care pot fi împușcați începând cu septembrie 2019. Milvus condamnă în mod public această decizie deoarece vânătoarea acestei specii “nu este, sub nicio formă, necesară, justificabilă, cuantificabilă”.

“Ne exprimăm îngrijorarea față de acest demers, pe care îl considerăm unul neavenit deoarece în România nu există tradiția vânării acestei specii, menit să satisfacă nevoile mercantile ale unor vânători străini, în special italieni. Nu există un studiu sau o motivare științifică care să susțină cota emisă de minister, numărul fiind stabilit practic în funcție de dorința administratorilor fondurilor de vânătoare.

Mai mult, specia este în declin în toată Europa, în perioada 1980- 2016, populația de ciocârlie înregistrând un declin de 53%, conform cifrelor EBCC - BirdLife.

Ciocârlia de câmp este o specie care se poate confunda relativ ușor cu cea de bărăgan sau de stol, cu ciocârlanul ori fâsa de câmp, specii pentru care vânătoarea este interzisă! Ne exprimăm îngrijorarea că prin aprobarea acestei cote și aceste specii sunt în primejdie - cei care vânează ciocârlii nu sunt vestiți pentru etica vânătorească”, a menționat Tamas Papp, reprezentant al Milvus.

Cota de vânătoare a ciocârliilor este mai mică față de cea din sezonul precedent, însă România se află printre puținele țări din Uniunea Europeană care mai permit împușcarea acestei specii. Ciocârliile sunt vânate în special pentru limba lor, considerată o delicatesă culinară în unele țări, mai ales în restaurantele din Italia.

Circuitul ciorcârliilor România - Italia

În zona de graniță a României cu Ungaria, în județul Bihor, ciocârliile erau vânate pe capete în anii trecuți, departe de ochii curioșilor, conform informațiilor ZIUA de CLUJ. "Venea unul din Italia, vâna ciorcârlii cu zecile, le băga în lada frigorifică, în avion, și le ducea acolo, la ei, unde le vindea la prețuri foarte mari, pentru restaurante de lux", relata un localnic. 

Loading...
Comenteaza