Analist, previziuni despre ratele românilor: IRCC va fi comparabil cu ROBOR

Analist, previziuni despre ratele românilor: IRCC va fi comparabil cu ROBOR
| Foto: Arhiva

Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda, ratele românilor ar putea scădea în următoarea perioadă, dar peste un an sau doi IRCC va fi comparabil cu ROBOR.

"În baza calculelor pentru trimestru IV (din 2018, n.r.), indicele IRCC este 2,36%, perioadă în care ROBOR la trei luni era 3,2%, ceea ce înseamnă că ratele românilor pentru trimestru II din acest an, dar aprilie s-a dus deja, deci doar pentru lunile mai şi iunie, ratele românilor o să scadă cu 5-10%. Depinde când ai luat creditul. Dacă creditul este luat recent şi în rata lunară plăteşte mai mult componenta de dobândă atunci o să scadă până la 10%. Altfel se va duce către 5% contracţia, dar mă refer doar pentru lunile mai şi iunie pentru că, spre exemplu, în trimestrul III, începând cu iulie, august, septembrie, indicele IRCC pentru trimestrul I este de 2,63%, deci ratele scad cu 2-3%. În niciun caz nu vorbim despre scăderi la nivelul guvernanţilor, "la jumătate", scăderi care sunt imposibile din punct de vedere tehnic sau economic şi dimpotrivă vom avea trimestre când IRCC va fi peste ROBOR. De aceea eu cred că pe un orizont de 1- 2 ani, pe medie IRCC va fi comparabil cu ROBOR-ul", a spus Iancu Guda.

În ceea ce priveşte tipurile de credite la care se va aplica noul indice, el a menţionat că ar fi riscantă introducerea programului Prima Casă sub acest indice ca urmare a volatilităţii lui comparativ cu cea a ROBOR-ului.

"Lăsând la o parte declaraţiile guvernanţilor actuali şi în baza legislaţiei actuale, noul indice IRCC se aplică doar creditelor noi contractate şi celor refinanţate. Programul Prima Casă este reglementat de o lege specială pentru că este un proiect special având în vedere că atrage obligaţii şi garanţii din partea statului care au ajuns chiar la un nivel record. Vorbim de aproape 40 de miliarde de lei totalul creditelor Prima Casă acordate începând cu iulie 2009 de când a intrat programul în vigoare până în prezent. Vă imaginaţi că, dacă ar intra în default-uri aceste credite, practic băncile ar executa garanţiile de la stat şi ar intra în datorie publică. Vorbim de un program care a antamat obligaţii enorme ale statului şi un asemenea produs de finanţare nu poate fi schimbat peste noapte printr-o ordonanţă de urgenţă sau prin nişte declaraţii în condiţiile în care noul indice este foarte volatil şi poate duce la explozia restanţelor neperformante în momentul în care economia este lovită de recesiune", a afirmat Iancu Guda.

Analistul a subliniat, de asemenea, că o declaraţie verbală a guvernanţilor nu este suficientă să ducă programul Prima Casă sub spectrul ordonanţei care impune noul indice IRCC. Aşteptăm modificări legislative care să schimbe legea specială ce reglementează Prima Casă astfel încât să se aplice şi programului Prima Casă.

"Cea mai importantă îngrijorare pe care o am cu privire la noul indice este creşterea foarte accelerată în perioada de recesiune pentru că atunci când economia este lovită de recesiune lichiditatea disponibilă din piaţă scade masiv, investitorii internaţionali, multinaţionalele, băncile îşi retrag capitalul din ţările emergente, cum este şi România, iar statul are nevoie de bani pentru a-şi finanţa deficitul fiscal în creştere. Toate aceste dinamici duc la scăderea masivă a lichidităţii disponibile în piaţă situaţie în care IRCC creşte semnificativ pentru că depinde de lichiditatea de moment din piaţă", a mai declarat Iancu Guda.

În data de 2 mai, Ministerul Finanţelor a anunţat că regula includerii în formula de calcul a ratei de dobândă a indicelui de referinţă calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare se aplică şi programelor guvernamentale cu garanţia statului, respectiv "Prima casă", "Prima Maşină" şi "Investeşte în tine".

Loading...
Comenteaza