Apar patru noi centre spa la Cluj. Investiții de 10 milioane

Apar patru noi centre spa la Cluj. Investiții de 10 milioane
Centrele de relaxare sunt tot mai frecventate, atât de localnici, cât și de turiști

Dezvoltatorii din domeniul turistic au programate investiții de 10 milioane de lei în centre de relaxare și de agrement la Cluj, conform portalului de specialitate Hotel Invest. 

"Conform asistenței virtuale de vânzări la șantiere VICTA, am identificat în județul Cluj, doar în ultimele șase luni, patru investiții în vederea edificării unor imobile care vor încorpora și centre spa și de relaxare, care se află în diverse faze de execuție. Valoarea lor va depăși 10 milioane de lei, iar acestea vor avea o suprafață cumulată de 6.400 mp", precizează consultanții în investiții.

La Cluj-Napoca, pe str. Făgetului, consilierii locali urmează să aprobe planul urbanistic zonal al complexului turistic și de agrement. Centrul turistic se va întinde pe o suprafață de 33.151 mp, va include piscină acoperită cu zonă VIP și piscină descoperită, centru spa și de cazare, terenuri de tenis, terasă, sală de evenimente, capelă de ceremonii și parcare cu 142 de locuri.

Conform proiectului de hotărâre, principală clădire va fi dispusă în regim 2S+P+2E. De elaborarea proiectului tehnic s-a ocupat compania Arhimar Serv. Investiția este estimată la peste 6 milioane de lei.

VEZI cum renaște Campingul Făget

În Gherla se așteaptă oferte de antrepriză pentru un hotel încadrat la 3*, dotat cu un spa care se propune a cuprinde piscină cu apă dulce și cu sisteme de recirculare și jacuzzi, bazin cu apă sulfuroasă, bazin de copii, bazin cu apă sărată, saună uscată, saună umedă, bazin cu apă rece, cabină de haloterapie, cabine de masaj, bazin - ciubăr cu apă sărată caldă.

Investiția e estimată la 3,5 milioane de lei, iar proiectul tehnic a fost întocmit integral atât pe partea de arhitectură, cât și de instalații și de rezistență de către firme din Cluj.

CITEȘTE: Turdenii se bat în centre spa

La sfârșitul anului 2018 se afla în fază de autorizare un centru spa privat amplasat în localitatea Bucea, pentru care se aștepta finalizarea documentației în vederea obținerii autorizației de construire. Beneficiarul, o companie privată cu sediul în Oradea, așteaptă oferte de antrepriză generală și ulterior pentru necesarul de materiale de construcții.

Pentru o pensiune agroturistică din Răchițele, în fază de amenajare, se așteaptă oferte pentru partea de instalații electrice și de obiecte sanitare aferente. Imobilul dispus în regim P+1E va încorpora - pe lângă facilități de cazare și pregătire și servire a mesei - un spațiu ce va cuprinde două saune de relaxare.

"Toate cele patru investiții reprezintă reale oportunități de vânzări pentru producătorii și distribuitorii de echipamente de hoteluri, restaurante, catering și soluții spa și de relaxare", conform Hotel Invest.

Loading...
Comenteaza