Aplicaţii inedite create de echipe de tineri la Cluj

Aplicaţii inedite create de echipe de tineri la Cluj

Aplicaţii inedite susţinute de tehnologia mobilă, precum una care ar putea înlocui cafeaua, prin stimularea senzorilor de la nivelul cortexului orbitofrontal lateral sau o alta, care i-ar putea ajuta pe părinţi să afle dacă are probleme cu vederea copilul lor au fost prezentate de tineri studenţi sau cercetători în cadrul ediţiei de la Cluj a Innovation Labs 2019.

Potrivit organizatorilor, aceasta este cea mai mare competiţie dedicată startup-urilor tech, în care tinerii pasionaţi de inovaţie şi de antreprenoriat sunt invitaţi în câteva mari centre universitare ale ţării să îşi prezinte ideile în faţa unui juriu format din profesionişti de renume din IT şi din lumea afacerilor.

"Au fost foarte multe idei din domeniul medical, iar alte idei s-au adresat îmbunătăţirii vieţii comunităţii locale. Echipele sunt formate din 2-5 membri. Ele, prin această etapă, au primit şansa de a intra în programul de mentorat care va dura până în luna mai şi apoi vor intra în finala de la Bucureşti, cu echipe din toată ţara", a explicat Ovidiu Stan, organizator al Innovation Labs Cluj-Napoca.

În program au fost înscrise 40 de echipe, dintre care doar jumătate au intrat în concurs, iar în final în programul de mentorat au intrat 13. Printre ideile prezentate la a şasea ediţie locală a Innovation Labs se numără şi cea a doi studenţi de la Universitatea Tehnică. Ei au dezvoltat un joc al cărui scop este de a-i ajuta pe părinţi să afle dacă un copil are probleme cu vederea şi să programeze o vizită la oftalmolog.

Potrivit lui Ionuţ Danci, unul dintre membrii echipei, aplicaţia este un joc, în care copilul trebuie să urmărească traseul unei maşini. Cu ajutorul camerei unui dispozitiv ca telefonul mobil sau tableta aplicaţia urmăreşte pupila copilului şi, folosind parametrii stabiliţi la nivel internaţional prin cercetări, se poate verifica dacă timpul său de răspuns este bun sau dacă a urmărit bine traiectoria. Aplicaţia ar putea trimite astfel o notificare părintelui.

"Am discutat şi cu un medic oftalmolog, care ne-a spus că, până la opt ani, copiii au o perioadă de dezvoltare a muşchilor de la ochi şi cu o astfel de aplicaţie şi-ar putea da seama dacă ambii ochi focusează cum trebuie. Asta ne dorim să facem cu această aplicaţie: să transmită mesajul că ar fi nevoie de o vizită la medic", a spus un alt membru, Andrei Prodeschi.

O altă echipă a creat o aplicaţie ce are la bază tehnologia Transcranial Magnetic Stimulation şi presupune ca persoanele majore să aibă posibilitatea a a-şi stimula senzori la nivelul cortexul orbitofrontal lateral, utilizând telefonul mobil. Stimuli care acţionează la fel precum cafeaua ar putea fi înlocuiţi de un câmp magnetic controlat de o aplicaţie, având funcţia de a selecta nivelul de cantitate dorită.

Alte aplicaţii au vizat zona de îmbunătăţire a vieţii comunităţii, respective crearea unei aplicaţii care îţi arată care este cea mai apropiată trotinetă electrică oferindu-ţi posibilitatea de a o folosi, sau de a "vizita" expoziţii ale artiştilor locali în parc, cu ajutorul ochelarilor 3D.

Innovation Labs 2019 urmăreşte şapte direcţii de dezvoltare: Agriculture, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities şi Smart Mobility. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat şi o transformă treptat într-un prototip viabil şi persuasiv, cu aplicaţii în piaţă.

În Cluj-Napoca, programul este susţinut pe plan academic de către Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică.

Loading...
Comenteaza