De ce se nasc greu autostrăzile Clujului. Topul constructorilor de pe A3 și A10

De ce se nasc greu autostrăzile Clujului. Topul constructorilor de pe A3 și A10
Autostrada Sebeș - Turda e făcută pe jumătate și plătită tot cam așa | Foto: Alba 24

Lucrările la autostrăzile care conectează Clujul, A3 și A10, costă aproape 1 miliard de euro, însă la majoritatea statul nu a plătit integral lucrările efectuate până acum. În afara banilor lipsă, multe dintre ele sunt blocate de lipsa autorizărilor și a exproprierilor, dar și de faptul că trebuie mutate utilități. ZIUA de CLUJ prezintă constructorii care s-au mișcat cel mai repede pe autostrăzile din zonă.      

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat raportul în care arată stadiul proiectelor în derulare. În iunie, lucrările la autostrăzi au cam bătut pasul pe loc față de luna anterioară, astfel că este foarte posibil ca unele construcții să nu fie gata la termenul stabilit, conform unei analize Ziare.com.

La tronsonul Câmpia Turzii - Gilău (un pod peste râul Someșul Mic și un canal), care face parte din Autostrada Transilvania, Brașov - Borș, gradul de execuție în iunie a ajuns la 33%, de la 28,8%, cât era în mai. Porțiunea are mai puțin de 1km, iar lucrările ar trebui să se termine la finalul verii. Valoarea contractului este de 26 de milioane de lei, constructorul fiind firma italiană Tirrena Scavi.

“Urmare a ploilor abundente din anul 2016, s-au înregistrat alunecări ale unor taluze, care au impus reproiectarea soluțiilor de consolidare a acestora. Cu toate acestea, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor va fi respectat, însă este de precizat că și în condiția în care termenul de finalizare se va respecta, acest tronson nu va fi funcțional decât după finalizarea lucrărilor la podul peste Someș”, a precizat CNAIR, pentru tronsonul Gilău – Nădășelu.

Sarabanda autorizațiilor inexistente

La lotul 2 al tronsonului Târgu-Mureș - Ogra, din Autostrada Brașov - Borș, lucrările au stagnat la 64%. Constructorul desemnat este firma austriacă Strabag. Lucrarea are valoarea de 251 de milioane de lei și 10 km lungime, iar termenul de finalizare este octombrie. Primul lot e în procedură de relicitare și nu are nimic construit.

Gradul de execuție a lucrărilor pe lotul 1 al tronsonului Ogra - Câmpia Turzii a ajuns în iunie la 70%, de la 63% în mai. Constructor este asocierea Geiger Transilvania & Wilhelm Geiger, valoarea lucrării este de 55,7 milioane de lei, lungimea fiind de 3,6 km. Termenul de finalizare e septembrie 2018. Motivul pentru care lucrările nu au mers mai repede luna această a fost obținerea cu întârziere a acordului de mediu, necesar obținerii autorizației de construire.

La lotul 2 al acestui tronson lucrează asocierea Astaldi - Max Boegl România -Astalrom - Consitrans. Gradul de execuție a rămas la 33%. Valoarea contractului ajunge la 437 de milioane de lei pentru cei 18 km de șosea de mare viteză. Termenul de finalizare e trimestrul al doilea din 2019.

În cazul lotului 3, de care se ocupă asocierea Straco Grup, Specialist Consulting și Total Road, gradul de execuție a crescut de la 10 la 12,16% în ultimele 30 de zile. “În cazul lotului 1 Târgu Mureș - Ogra va trebui obținută autorizația de construire, relocată conducta Transgaz, cu contract de execuție de lucrări aflat în procedură de relicitare, dar și exproprierea suplimentară pentru 22 de imobile, având o suprafață totală de 426 mp”, menționează CNAIR.

Șoseaua Sebeș - Turda, cu probleme de decontare

Autostrada Sebeș - Turda bate pasul pe loc. Lucrările la tronsonul 1 au stagnat la 44,5%, la tronsonul 2 nu s-au clintit de la 44,56%, la cel de-al treilea sunt gata (dar problemele financiare nu au fost depășite), iar cea de-a patra porțiune se află tot la 99%.

Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj - Deva e construit de asocierea Salini Impregilo și Societa Edile Construzioni e Lavori - Societa Edile Construzioni Opere e Lavori. Gradul de finalizare a rămas aproape de 96% (porțiunea km 27+620-km 42+070 e terminată), dar se renegociază realizarea unei secțiuni, astfel că va fi cu totul gata abia în 2021.

Cei 28,6 km costă 562 de milioane de lei. Potrivit informațiilor publicate de CNAIR, modificarea contractului (scoaterea secțiunii E) a fost aprobată și s-a stabilit și licitația pentru porțiunea km 47+090-56+220. La lotul 3, asocierea Teloxim Con, COMSA, Aldesa Construcciones, Arcadis Eurometudes trebuia să termine lucrarea până în septembrie, dar termenul a fost amânat până în octombrie.

Amânări peste amânări

În mai se afla la un grad de finalizare de 82%, iar acum e de 83%, dacă luăm în calcul lucrările suplimentare impuse prin acordul de mediu, respectiv 85,77%, dacă le exceptăm. Costul ajunge la 579 milioane de lei pentru 21 km.

Gradul de execuție a lucrărilor pe lotul 4 a ajuns la 84%, de la 83%, cât era în luna mai, asocierea Tehnostrade – Spedition UMB fiind constructorul. Lucrarea trebuia să fie gata în trimestrul doi al anului, adică finalul lunii iunie, dar au fost întâmpinate dificultăți; tocmai de aceea termenul a fost amânat până la finalul anului. Costul ajunge la 419 milioane de lei pentru 22 km.

Pe șantierul de la intrarea în capitală a Autostrăzii București - Ploiești, stadiul fizic a ajuns la 74,9%, de la 73,45%, dar lucrarea trebuie să fie gata până în iunie. Asocierea Aktor Technican Societe Anonyme, Euro Construct Trading ‘98 se ocupă de lucrarea de 129 milioane de lei, lungimea fiind de peste 3 km.

 

Autostrăzile care conectează Clujul (cost, stadiu fizic și financiar)

 

  • A3 Câmpia Turzii – Gilău                  25 mil. lei            33%            9%
  • A3 Gilău – Nădășelu                         258 mil. lei          100%          96%
  • A3 Nădășelu – Mihăilești                 46 mil. lei              0%             0%
  • A3 Suplacu – Borș                             701 mil. lei            52%           55%
  • A3 Tg. Mureș - Ogra (lot 1)             284 mil. lei            0%              0%
  • A3 Tg. Mureș - Ogra (lot 2)             251 mil. lei            64%            53%
  • A3 Ogra – Câmpia Turzii (lot 1)     55 mil. lei             70%            43%
  • A3 Ogra – Câmpia Turzii (lot 2)     437 mil. lei           33%            31%
  • A3 Ogra – Câmpia Turzii (lot 3)      279 mil. lei          12%            16%
  • A3 Tunel Meseș                                       -                           -                  -
  • A10 Sebeș - Turda (lot 1)                541 mil. lei          44%            39%
  • A10 Sebeș - Turda (lot 2)               549 mil. lei           44%            38%
  • A10 Sebeș - Turda (lot 3)               420 mil. lei          100%           80%
  • A10 Sebeș - Turda (lot 4)               470 mil. lei           99%             84%   

 

Cei mai avansați constructori (stadiul lucrărilor)

 

  • Tirrena Scavi                     Sebeș - Turda 3                           100%
  • UMB/Technostrade       Gilău – Nădășelu                         100%
  • PORR                                  Sebeș - Turda 4                            99%
  • Geiger                                Ogra – C. Turzii 1                          70%
  • Strabag                             Tg. Mureș - Ogra 2                        64%
Sursa: CNAIR
Loading...
Comenteaza