Buda: "Consumatorii vor avea garanția unor alimente de calitate şi la prețuri accesibile"

Buda: "Consumatorii vor avea garanția unor alimente de calitate şi la prețuri accesibile"
| Foto: Arhiva

Europarlamentarul clujean, Daniel Buda, salută iniţiativa Parlamentului European de a adopta directiva privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, "nivel minim comun de protecție în întreaga UE".

"În calitate de membru al Parlamentului European și de membru al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, apreciez ca fiind un pas uriaș în sprijinul fermierilor și consumatorilor adoptarea de către Parlamentului European de la Strasbourg a raportului privind Propunerea de directivă Nr. COM(2018)0173 – C8-0139/2018 – 2018/0082(COD) a Parlamentului European și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Scopul directivei este de a reduce practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu alimente prin introducerea unui nivel minim comun de protecție în întreaga UE", spune Daniel Buda.

Potrivit europarlamentarului clujean, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord care dublează lista practicilor comerciale neloiale și, în conformitate cu cerințele Grupului Partidului Popular European, extinde domeniul de aplicare al proiectului de lege propus pentru a acoperi cât mai mulți furnizori, inclusiv majoritatea organizațiilor de producători agricoli, și comerțul cu produse agricole și servicii auxiliare, pe lângă produsele alimentare.

"Sunt de apreciat preocupările Parlamentului European, ale Comisiei Europene și ale Consiliului de a urmări îndeaproape protecția agricultorilor europeni, a organizațiilor agricole și a întreprinderilor mici și mijlocii în fața comportamentului incorect și, de multe ori abuziv, al marilor operatori din lanțul de aprovizionare cu produse", precizează politicianul, care atrage atenţia asupra faptului că practicile concurențiale neloiale au loc pe tot parcursul lanțului de aprovizionare cu alimente și se extinde și în legătură cu comercializarea altor produse.

"Micii producători, dar nu numai, sunt victimele frecvente ale comportamentului comercial abuziv ce implică întârzierea plăților, anulări și modificări unilaterale sau retroactive ale contractelor. Extinderea domeniului de aplicare prin includerea tuturor operatorilor din lanțul de aprovizionare, precum și extinderea categoriilor de practici neloiale vor duce la o protecție mai mare acordată fermierilor, iar consumatorii vor avea garanția unor alimente de calitate și la prețuri accesibile", explică Buda.

Europarlamentarul liberal afirmă că certitudinea juridică dobândită va duce la menținerea stabilității prețurilor, implicit la consolidarea sectorului agricol, iar interesele a peste 11 milioane de fermieri și în jur de 300 mii de procesatori din UE vor fi mult mai bine apărate.

"În același timp, am certitudinea că această propunere va convinge și mai mult producătorii români de nevoia asocierii în organizații puternice. Prezenta propunere va contribui în mod cert la eliminarea sau cel puțin la diminuarea acestui fenomen distructiv pentru sectorul agricol și pentru consumatori", conchide preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda.

"Partidul Național Liberal își exprimă mai departe întregul suport atât la nivelul Parlamentului European, cât si la nivel național, pentru ca fermierii români să fie tratați în mod corect în relația cu procesatorii și cu  supermarketurile, astfel încât  munca lor să fie corect plătită, iar consumatorii să aibă acces la alimente de calitate și la prețuri accesibile", se precizează într-un comunicat de presă al PNL Cluj.

Loading...
Comenteaza