Live Cartelurile din România și concurența în afaceri, la Ziua Live

Cartelurile din România și concurența în afaceri, la Ziua Live

De la ora 13:00, în direct la Ziua Live, avocata Mihaela Ion, partener în societatea de avocatură Popovici, Nițu, Stoica și Asociații, autoarea unui recent studiu despre regimul cartelurilor din România. 

 

Mihaela Ion este licențiată în drept la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și a absolvit trei mastere în drept european și internațional de afaceri, concurență și reglementare (Freie Universität Berlin) în cultura concurenței (Academia de Studii Economice București), în relații internaționale și integrare europeană (Institutul Diplomatic Român).

Este doctorand în dreptul comerțului internațional la Academia de Studii Economice București, Institutul de Studii Doctorale. Ea are experiență în concurență și antitrust (inclusiv în proceduri litigioase și implementare a programelor de conformare cu regulile de concurență), proceduri de notificare a fuziunilor și achizițiilor, proiecte de ajutor de stat, concurență neloială și dreptul consumatorilor.

În acest an avocații Mihaela Ion și Silviu Stoica au analizat regimul cartelurilor în România în cadrul unui studiu publicat de Global Legal Group Londra, unele dintre concluzii fiind prezentate în cadrul conferinței PRIA Competition de la Cluj-Napoca. 

Loading...
Comenteaza