Cele mai puternice hub-uri logistice ale României. Alba și Timișul, în fața Clujului

Cele mai puternice hub-uri logistice ale României. Alba și Timișul, în fața Clujului

Județele Constanța, Alba și Timiș sunt în topul celor mai puternice centre logistice, după București. Cele patru piețe generează un sfert din cantitatea de mărfuri transportate rutier la nivel național.

Piața industrială și logistică din țară a crescut exponențial ca dinamică a dezvoltărilor industriale și ca intensitate a transportului de marfă. Potrivit companiei de consultanță Colliers, cele mai active centre logistice, excluzând Bucureștiul, sunt Constanța – cel mai estic centru urban, Alba – situat aproape central și Timiș – cel mai vestic județ din România.

Aceste patru piețe generează un sfert din cantitatea de mărfuri transportate rutier la nivel național. Pentru a măsura intensitatea operațiunilor de transport, Colliers a analizat cum se situează județele comparativ cu media națională de 4,1 milioane tone de mărfuri încărcate/ descărcate pe județ pe an. Clasamentul a fost întocmit folosind o medie a bunurilor încărcate și descărcate pentru perioada 2015-2017.

Clasamentul este dominat de București (fără Ilfov), cu o intensitate de 2,5 ori peste media națională. Calculele iau în considerare doar cantitatea de mărfuri încărcate într-un județ și descărcate în altul. În 2018, din cantitatea totală de transporturi rutiere de marfă, de 230 milioane tone, cea transportată la nivel național era de 180 de milioane, de trei ori mai mare decât cea a importurilor/ exporturilor.

Cele mai puternice centre logistice, pe lângă București, sunt Constanța, Alba și Timiș, urmate de Prahova, Ilfov și Cluj. Bucureștiul și aceste șase cele mai active județe din punct de vedere logistic – care sunt de 1,5 ori peste media județeană la mărfuri transportate – reprezintă o treime din transportul național de marfă.

„Pe termen lung ne așteptăm ca actualele centre logistice să se consolideze, deoarece au crescut atât de mult având o poziționare strategică, au consolidat economia locală și, astfel, s-a și creat o tradiție în acest sens. În regiunea Moldovei nu există un centru logistic puternic, însă ne așteptăm ca acest lucru să se schimbe în câțiva ani, mai ales dacă se vor materializa planurile actuale de construire a unei autostrăzi care leagă Iași de Târgu-Mureș”, a declarat Laurențiu Duică, director industrial agency în cadrul Colliers România.

Forța de muncă neexploatată poate oferi oportunități semnificative în zonele cu activitate economică limitată. Cele patru județe din nord-est reprezintă 20% din totalul potențialilor angajați, dar generează 10% din cantitatea de mărfuri transportate la nivel național.

Piața industrială și logistică din România a încheiat un prim trimestru moderat, în condițiile în care tranzacțiile de închiriere a spațiilor de depozitare s-au redus în perioada ianuarie - martie 2019 (30.000 mp față de 74.000 mp anul trecut).

Totuși, consumul privat sănătos rămâne un motor al cererii pentru spații de depozitare sugerează că a doua parte a anului ar trebui să fie mai dinamică. Anul trecut, al patrulea trimestru a reprezentat jumătate din activitatea totală.

Loading...
Comenteaza