CITR a cumpărat firma care trebuia să facă hotelul de la aeroport

CITR a cumpărat firma care trebuia să facă hotelul de la aeroport

Divizia de investiții a Casei de Insolvență Transilvania (CITR) a achiziționat compania din grupul UTI ce deține un contract de administrare a parkingului și are în plan construirea unui hotel lângă Aeroportul Cluj.

CITR a achiziționat mai întâi un pachet minoritar, după care a devenit unic proprietar, conform Profit. Divizia de investiții din CITR Group este specializată în achiziții de creanțe și companii în scopul restructurării acestora.

"A fost preluată 100% de compania noastră de la grupul UTI, în scopul diversificării portofoliului nostru de investiții. Compania deține un contract de administrare a unei parcări în Cluj, cu oportunități de a dezvolta un proiect hotelier. Ca obiectiv până la finalul anului este o definitivare a strategiei privind evoluția aceastei companii", au declarat reprezentanții diviziei.

În 2018, UTI a cerut Tribunalului Cluj să suspende contractul încheiat cu Consiliul Județean (CJ) pentru amenajarea celor două obiective, iar judecătorii au admis acțiunea. În 2010 a fost încheiat un contract între CJ și UTI Parking & Hotel Management (UPHM), dar ulterior reprezentanții UTI spuneau că nu pot realiza proiectul deoarece pe teren existau clădiri nedemolate.

Firma deținută de omul de afaceri dejean Tiberiu Urdăreanu a cerut rezilierea contractului. Clădirile care trebuiau demolate aparțin Direcției Generale a Vămii, Unității Speciale de Aviație din Ministerul Administrației și Internelor și mai multor companii.

Parkingul urma să aibă 1.500 de locuri și o suprafață construită de 40.000 mp, iar hotelul ar fi urmat să fie unul de patru stele. CITR este jucător de pe piața românească de insolvențe și are un portofoliu de 950 de proiecte. UPHM avea afaceri de 5,4 milioane de lei și un profit de 2,4 milioane, cu nouă angajați, în 2018.

VEZI Park & Ride la aeroport

Ca asociat majoritar apare încă UTI Grup, pe portalul Termene.ro, administratori sunt Răzvan Petrescu, Ramona Armașu, Cristian Costea, iar reprezentant al asociatului persoană juridică, Gabriel Bambache - Stafie. La rândul său, UTI Grup are ca asociați două companii: UTI Holdings (Olanda) – 75,8% din capitalul social și TIU Holding (Cipru) – 24,2%.

Loading...
Comenteaza